Fata urlă de durere, disperată şi speriată: "Vă rog, opriţi-vă!". Dar ei nu au nicio milă: un bărbat îi blochează picioarele, un altul capul şi un al treilea o loveşte cu un băţ. De 34 de ori. Lovitură după lovitură, în faţa a zeci de persoane care asistă la scenă: bătaia publică a unei fete de către un grup de talibani.
Episodul, petrecut în Valea Swat, din Pakistan, a fost filmat cu telefonul mobil şi a fost postat pe internet. VEZI VIDEO
Bătaia pentru cine are raporturi sexuale în afara căsătoriei, tăierea mâinii pentru hoţi şi lapidarea celor care au săvârşit adulter sunt pedepsele introduse în sistemul judiciar din Valea Swat, district al provinciei pakistaneze de la frontiera nord-vestică.
În zona respectivă, este în vigoare, de aproape o lună, sharia (legea islamică), pe baza acordului de pace dintre guvern şi talibanii aşa-zişi "moderaţi".
Muslim Khan, purtătorul de cuvânt al talibanilor din Swat, a revendicat dreptul de a o pedepsi pe fată potrivit sharia.
Khan a declarat că "fata a ieşit din casă cu un bărbat care nu era soţul său, de aceea a trebuit să o pedepsim. Există limite care nu trebuie depăşite".
Pakistan: O fată a fost bătută în public pentru că a ieşit cu un băiat - VEZI VIDEO
PUBLICAT
Vineri, 3 Aprilie 2009 16:39
ACTUALIZAT
Vineri, 3 Aprilie 2009 19:45
SURSA
REALITATEA.NET
O tânără de 17 ani a fost lovită de 34 de ori cu nuiaua, de un taliban, în faţa altor persoane.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M