Oprescu: Această campanie electorală a fost o luptă, dar nu una dreaptă
Sorin Oprescu a obţinut doar 3,6% din voturile românilor, potrivit exit-pollului realizat de INSOMAR. Candidatul independent s-a clasat doar pe locul şase. ''Nu cred că acest vot este o înfrângere'', a spus Oprescu după aflarea rezultatelor exit-pollului INSOMAR.
''Am propus un model nou al independentului, care nu e tras de sforile de partid, care nu vrea să care în spate către Cotroceni clientelele de partid şi haitele de profitori. Această campanie electorală a fost o luptă, din păcate nu una dreaptă, pentru că în această campanie nu s-au confruntat candidaţii doar cu faptele, cu proiectele şi caracterele lor. Unii simţându-se mai slabi au luptat cu arme otrăvite, cu sondaje false, cu dezinformare, cu zvonuri şi cu scandal. Eu numesc asta laşitate'', a declarat Sorin Oprescu după anunţarea rezultatelor exit-pollului INSOMAR.
Candidatul independent a mulţumit tuturor susţinătorilor, asigurându-i că va continua lupta pentru ''o Românie normală''.
''Nu cred că acest vot este în înfrângere. Nimeni dintre cei care au fost alături de mine nu trebuie să se simtă dezamăgit'', a mai spus candidatul independent.
Sorin Oprescu nu şi-a exprimat sprijinul politic pentru niciunul dintre cei doi candidaţi calificaţi, potrivit exit poll-urilor, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, sfătuindu-şi alegătorii să aleagă aşa cum le dictează conştiinţa.
După ce a urmărit rezultatele exit-pollului de la ora 21.00, doar alături de staff-ul de campanie, Sorin Oprescu a venit singur în faţa presei.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 






Jurnal Realitatea Tv Brasov 1810- 14.02.2012
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...
Jandarmii au deszapezit la Buzau
Ungureanu il poceste pe Nazare
Deszapezire in Bucuresti
Feedback

