Elveţienii de la Novartis au produs acest prim lot cu câteva săptămâni înainte de termenul preconizat. Aceste doze vor servi într-o primă fază studiilor în laborator şi, abia după o serie de teste, vaccinul va fi distribuit pe piaţă.
Compania a asigurat că vaccinul va fi disponibil până în toamnă. Peste 30 de ţări au cerut deja Novartis să le pună la dispoziţie vaccinul.
Între timp, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat guvernele să nu se lase păcălite de evoluţia moderată a pandemiei. Aceasta pentru că virusul H1N1 este imprevizibil, foarte contagios şi se răspândeşte rapid şi, în plus, ar putea suferi noi mutaţii.
Avertismentul este confirmat de zecile de noi cazuri apărute în ultimele ore.
Cele mai afectate sunt Statele Unite, cu peste 13.200 de cazuri şi 27 de decese precum şi Mexicul, cu peste 6.200 de îmbolnăviri şi 108 decese.
Boala ia forme grave mai ales la tineri şi la persoanele care suferă de afecţiuni respiratorii, diabet sau obezitate. După declararea pandemiei, fiecare guvern va decide dacă anulează concerte sau meciuri sau dacă închide instituţiile de învăţământ. Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu recomadă restricţii de circulaţie sau închiderea graniţelor.
1 EUR= 4.1298 RON 










Feedback
Imi imaginez cercetatorii stand zi si noapte obositi si nemancati la sediul firmei incercand sa gaseasca o solutie pt a salva omenirea,demn de premiul Nobel!!!!
Cum se face ca la caderea gemenilor nici un evreu nu s-a prezentat la lucru,cum se face ca faimoasa pandemie dar si criza mondiala nu a lovit si Israelul,etc???
Aplica pe jobs.realitatea.net
ei pur si simplu lucrau la un vaccin pentru un virus inca nedescoperit,? asta vrei sa spui?
ai si tu numele pe statele de plata la mengelii astia?
ar trebui sa fiti spanzurati de picioare in fum de ardei, jidani imputiti, nu va mai satura Iehova!