O clădire de birouri din centrul Capitalei a luat foc

Incendiu de proporţii în centrul Capitalei în noaptea din 26 spre 27 iunie. Cu puţin timp înainte de miezul nopţii una dintre cele mai înalte clădiri de birouri din Bucureşti a luat foc, punând în pericol şi biserica Armenească, aflată la doar câţiva metri distanţă. 20 de autospeciale s-au luptat cu flăcările până spre dimineaţă. Primele cercetări ale pompierilor au spus că focul a izbucnit de la un panou publicitar electric amplasat foarte aproape de clădire. Din fericire nu au fost victime.