Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

O bombă din cel de-al Doilea Război Mondial, descoperită în apropiere de apartamentul lui Merkel

O bombă neexplodată, de 100 de kilograme, datând din perioada celui de al Doilea Război Mondial a fost descoperită vineri în apropiere de apartamentul cancelarului Angela Merkel, care a fost evacuat.

Foto: gawker.com
Foto: gawker.com

Un purtător de cuvânt al poliţiei din Berlin a precizat că a fost evacuată toată zona pe o rază de 300 de metri, inclusiv Neues Museum, care face parte din complexul berlinez de clădiri Muzeul Insula, avariate grav în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi care sunt în curs de renovare. Merkel locuieşte într-un apartament vis-a-vis de ele.

"Într-adevăr, apartamentul cancelarului se află în zona care trebuie evacuată", a spus purtătorul de cuvânt al poliţiei, Bernhard Shodrowski. "Dacă este acasă va trebui să părăsească apartamentul. Iar dacă nu este acasă nu i se va permită să vină în zonă", a adăugat el. "Ne vom asigura că se află în zonă sigură. După ce va fi evacuată zonă, experţii vor dezactiva bomba. Vor încerca să scoată cele două detonatoare din bombă manual", a explicat el.

Bomba, de fabricaţie rusă, a fost descoperită în jurul orei locale 5.40 (18.40 ora României). Merkel susţinea un discurs într-o altă parte a Berlinului când a fost descoperită. Potrivit estimărilor, între 10% şi 20% dintre bombele  Aliaţilor, care au fost lansate în Germania în timpul celui de al Doilea Război Mondial, nu au explodat.

Multe dintre ele au fost găsite şi distruse la scurt timp după război, dar mii dintre ele au fost descoperite decenii mai târzu, adesea de muncitori din construcţii. Uneori au avut loc explozii fatale.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro