Nouă amânare în cazul retrogradării echipei FC Argeş
Comisia de Recurs din cadrul LPF a discutat, luni, despre cazul retrogradării clubului FC Argeş, dar a decis amânarea pronunţării, pentru a doua oară, până joi, 23 iulie, au declarat, pentru NewsIn, surse din cadrul LPF.
Comisia de Disciplină din cadrul LPF a decis să retrogradeze formaţia FC Argeş din primul eşalon, ca urmare a scandalului de corupţie în care este implicat patronul său, Cornel Penescu, acuzat că a mituit mai mulţi arbitri pentru a avantaja echipa din Trivale. FC Argeş a terminat sezonul pe locul 10, cu 44 de puncte.
De retrogradarea piteştenilor va beneficia Gaz Metan Mediaş, care s-a clasat pe poziţia a 15-a, prima sub linia care delimitează formaţiile retrogradate.
De asemenea, Cornel Penescu, Cristian Mincă şi Gheorghiţă Pieca au fost declaraţi persona non grata şi amendaţi cu câte 300.000 de lei.
Procurorii DNA Piteşti i-au trimis în judecată pe Cornel Penescu, Gheorghe Constantin şi Florin Prunea, alături de alţi 11 inculpaţi, printre care cinci arbitri, în dosarul corupţiei din fotbal, declanşat la jumătatea lunii aprilie.
Comisia de Recurs, care amânase deja o dată cazul pentru data de 20 iulie, trebuie să ia o decizie cât mai curând, pe 1 august urmând să se dispute prima etapă a ediţiei 2009/2010 a Ligii I.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

