Norvegia susţine că şi-ar putea reduce emisiile de CO2 cu 40% până în 2020

Norvegia susţine că şi-ar putea reduce emisiile de CO2 cu 40% până în 2020
Norvegia este pregătită să reducă emisiile proprii de CO2 mai mult decât a anunţat iniţial, pentru a facilita un acord internaţional la conferinţa din decembrie de la Copenhaga asupra climatului, a anunţat, premierul Jens Stoltenberg, citat luni de ziarul norvegian Dagbladet.
"Dacă acest fapt contribuie la un acord climatic mai bun în decembrie, avem în vedere să creştem ţinta de reducere (a emisiilor) de la 30% la 40% până în 2020", a spus Stoltenberg.
Norvegia îşi stabilise iniţial ca obiectiv să-şi diminueze cu 30% emisiile până în 2020 şi să afişeze un bilanţ neutru în ce priveşte emisiile de CO2 până în 2030. Anul trecut, emisiile au scăzut cu 2,2% faţă de 2007, ca urmare a crizei economice. Cu 53,8 milioane tone echivalent CO2, Norvegia se află, totuşi, peste nivelul de 50 milioane tone fixat prin protocolul de la Kyoto.
Potrivit experţilor, ţările industriale ar trebui să-şi reducă emisiile cu valori cuprinse între 25% şi 40% până în 2020 pentru a limita efectele încălzirii globale.
Citește și:
- 14:57 - Prăjitură cu căpșuni, tip pandișpan. O rețetă de sezon, perfectă pentru weekend
- 13:42 - FAO: Prețurile alimentelor au scăzut ușor în mai, însă rămân aproape de cele mai ridicate niveluri din ultimii ani
- 13:00 - Tragedie în Sahara: zeci de persoane au murit după ce au rămas blocate în deșert fără apă și hrană
- 11:57 - Numărul intervențiilor pentru alungarea urșilor a crescut în Prahova. Peste 270 de apeluri în primele cinci luni ale anului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














