Forţele de securitate loiale organizaţiei radicale Hamas au intervenit în forţă pentru pune capăt protestelor simpatizanţilor formaţiunii rivale Fatah. Aproximativ 20 de persoane, între care doi jurnalişti francezi şi doi copii, au fost răniţi în confruntări, au declarat surse medicale şi martori oculari pentru Associated Press.

În oraşul Gaza, membrii forţelor de securitate au tras focuri de armă în aer şi i-au lovit fără milă cu bastoanele pe demonstranţii neînarmaţi. Mai mult, forţele de ordine au operat arestări. Reporterii Associatted Press trimişi să acopere evenimentul au declarat că au văzut cum susţinătorii Hamas au agresat doi jurnalişti. Violenţele s-au declanşat în cursul unei reuniuni religioase în aer liber a membrilor Fatah.

După încheierea serviciului religios, mii de membri Fatah s-au îndreptat spre sediul Ministerului de Interne pe care l-au atacat cu pietre. Susţinătorii Fatah protestau faţă de preluarea controlului în forţă de către Hamas asupra Fâşiei Gaza în luna iunie.