Nicole Vaidisova a devenit prima sportivă amendată la Australian Open

Nicole Vaidisova a devenit prima sportivă amendată la Australian Open
Jucătoarea cehă Nicole Vaidisova a fost amendată de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) pentru că nu s-a prezentat la o conferinţă de presă şi a devenit astfel prima femeie sancţionată la Australian Open, ea alăturându-se unui grup de 18 bărbaţi.
Sportiva cehă a primit o amendă de 2.000 de dolari, pentru că nu s-a prezentat la conferinţa de presă de după meciul din primul tur al turneului de Mare Şlem, în care a fost eliminată de Bremond Severine (Franţa).
Nicole Vaidisova a fost numărul 7 în clasamentul mondial WTA, însă anul 2008 nu a fost foarte bun pentru ea, iar acum se află în afara primelor 50 de tenismene din lume.
Până acum, la Australian Open au mai fost amendaţi, printre alţii, rusul Dmitry Tursunov (3.000 de dolari), australianul Lleyton Hewitt (1.500 de dolari) şi americanul Ryan Sweeting (1.000 de dolari), toţi priminid sancţiunile pentru abuzuri verbale.
În total, ITF a aplicat amenzi de 12.250 de dolari, aceşti bani urmând să fie redirecţionaţi spre dezvoltarea turneului de la Melbourne.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























