Nicolae Manolescu: Jules Verne, capitalismul şi comunismul

Nicolae Manolescu: Jules Verne, capitalismul şi comunismul
Căutând o carte în bibliotecă, am dat peste romanul lui Jules Verne Insula misterioasă, de la vechea Editură a Tineretului, în traducerea Madelenei Samitca şi a Ioanei Eşanu, din 1953, cu prefaţa lui B. Elvin, pe care l-am citit şi recitit în adolescenţă şi mai târziu şi despre care am scris în amintirile mele. Puţine opere literare m-au marcat la fel de puternic. În adolescenţă eram sensibil la întâmplările extraordinare ale eroilor.
Nu mai ştiu când mi-am dat seama că mă atrăgeau la Jules Verne şi alte lucruri:umanismul lui un pic naiv, dar care era acela pe care s-a clădit societatea burgheză, cu valorile ei sigure, bazate pe bunătatea şi pe toleranţa omului, pe muncă şi pe respectul faţă de merit. Şi, tot mai târziu, am fost izbit de paradoxul că lumea comunistă, care îmi aresta părinţii şi mă condamna la un handicap social, avea pretenţia de a mă forma în spiritul valorilor capitaliste pe care le intuisem în romanul lui Jules Verne.
Citeşte mai mult în Adevărul.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























