NewsIn: Absolvenţii de medicină vor putea profesa după doi ani de stagiatură

NewsIn: Absolvenţii de medicină vor putea profesa după doi ani de stagiatură
Ministerul Sănătăţii pregăteşte un act normativ care să le permită absolvenţilor de medicină să profeseze după doar doi ani de stagiatură şi, eventual, un an de rezidenţiat, în loc de o specializare de până la şapte ani prin rezidenţiat, cum prevede actuala lege, potrivit unor surse ministeriale.
"Normele europene prevăd un
stagiu de specializare de minimum trei ani. Vom cere derogare de la
Comisia Europeană, astfel încât absolvenţii de medicină din România să
poată profesa după doi ani de stagiatură şi, eventual, un an de
rezidenţiat. Aceasta este una dintre variantele pe care ministerul le
ia în calcul pentru a crea un sistem de pregătire postuniversitar mai
atractiv pentru cei care doresc să urmeze medicina", au explicat,
pentru NewsIn, sursele citate.
O altă variantă pe care Ministerul Sănătăţii o analizează este
modificarea punctajului minim de promovare a examenului de rezidenţiat,
de la 65% la 50%. "Astfel, un număr mai mare de absolvenţi ar putea
promova examenul de rezidenţiat şi ar putea să practice medicina. Deşi
posturile şi locurile din spitale pentru rezidenţi sunt puţine, cei
care promovează rezidenţiatul se pot specializa pe lângă medicii de
familie, timp de trei ani", au mai spus sursele ministeriale.
În prezent, absolvenţii de medicină sunt obligaţi, pentru a putea
profesa, să promoveze examenul de rezidenţiat şi să activeze ca medici
rezidenţi timp de 3-7 ani, în funcţie de specializare. Ulterior, ei
pot avansa ca medici specialişti sau medici primari, tot în urma unor
examene.
Proiectul de lege privind pregătirea post-universitară a absolvenţilor
de medicină ar urma să fie prezentat în guvern până în iulie.
Citește și:
- 14:45 - Prăjitură pufoasă cu pere și scorțișoară. Rețeta unui desert perfect pentru minivacanța de 1 Mai
- 14:28 - Suplimentul pe care multă lume îl consumă, dar care poate fi toxic. Semnal de alarmă tras de un neurolog
- 13:33 - Ce poți face cu cenușa de lemn. Este extrem de benefică în grădină. Află de ce!
- 12:39 - Alimentul care luptă împotriva colesterolului. Ce recomandă nutriționistul Mihaela Bilic
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














