ANI s-a autosesizat în cazul averii ministrului Tineretului

ANI s-a autosesizat în cazul averii ministrului Tineretului
Agenţia Naţională de Integritate s-a autosesizat în cazul averii ministrului Tineretului, Sorina Plăcintă. Reprezentanţii ANI au declarat că sunt investigate informaţiile publicate de Academia Caţavencu privind declaraţia de avere a noului ministru.
Averea Sorinei Placintă va fi luată la puricat de inspectori de la ANI. Potrivit declaraţiei de avere, noul ministru al Tineretului e un om înstărit. Are una din cele mai mari interprinderi de confecţii din România,conturi, maşini şi proprietăţi. La toate astea se adaugă 3 case în Focşani şi încă una împreună cu soţul, cetăţean suedez, în Elveţia. Casa ar fi în staţiunea elveţiană de lux Montreux.
Academia Caţavencu scrie că de fapt, casa poate fi găsită doar în declaraţia de avere a doamnei ministru, pentru că la adresa respectivă se află doar o cafenea, un bar şi nişte birouri.
Jurnaliştii au mai remarcat că în declaraţia de avere, Sorina Plăcintă a omis să menţioneze că este actionar al societatii Milcofil, unde sunt angajaţi copiii unor şefi de la ANAF, Garda Financiară, administraţia financiară şi finanţele publice Vrancea. De asemenea, între declaraţiile de avere ale Sorinei Placintă.
Jurnaliştii au descoperit o diferenţă de câteva sute de mii de lei. În condiţiile în care în ultimele două declaraţii de avere nu este menţionată vreo achiziţie, rezultă că Sorina Plăcintă şi soţul ei ar cheltui peste 500.000 de lei pe lună.
Şeful ANI, Alexandru Macovei a confirmat informaţia însă a refuzat să ofere detalii asupra anchetei.
''ANI rămâne consecventă politicii sale de a nu comenta investigaţii decât după finalizarea acestora. Conform competenţelor legale, Agenţia se ocupă nu numai de verificarea şi controlul averilor, ci şi a conflictelor de interese şi a posibilelor incompatibilităţi a persoanelor care intră în competenţa noastră , a declarat Alexandru Macovei.
Citește și:
- 14:33 - Catherine Deneuve publică un volum despre viața lui Marilyn Monroe. Cartea va fi lansată miercuri
- 13:59 - Ce poți face cu vinul care ți-a rămas în sticlă. Întrebuințări despre care sigur nu știai
- 13:09 - Câți pași trebuie să faci zilnic pentru a-ți menține greutatea ideală. Ce arată un nou studiu
- 12:35 - Criză de combustibil în Bulgaria. Prețul la motorină a scăzut, în timp ce benzina s-a scumpit
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














