Negocieri eşuate între Iuşcenko şi Ianukovici
Negocieri eşuate între Iuşcenko şi Ianukovici
Negocierile dintre preşedintele ucrainean pro-occidental, Viktor Iuşcenko, şi premierul pro-rus, Viktor Ianukovici, privind stabilirea unei date pentru alegerile parlamentare anticipate în Ucraina, au eşuat aseară, după cinci ore de discuţii.
Scrutinul este văzut ca find singura modalitate de ieşire din criza politică în care se află Ucraina. Cei doi lideri, antrenaţi de mai mult timp într-o dispută pentru putere, s-au întâlnit în mai multe rânduri, de la decizia lui Iuşcenko de a dizolva Parlamentul, majoritar pro-Ianukovici, şi de a convoca alegeri anticipate. Premierul a ignorat iniţial acest decret şi a cerut Curţii Constituţionale o evaluare a situaţiei. Cei doi lideri au fost de acord cu organizarea de alegeri legislative, fără a conveni însă cu privire la data la care vor avea loc acestea.
Citește și:
- 13:57 - China anulează brusc întâlniri-cheie cu UE. Ana Maria Păcuraru: „Mesajul a fost recepţionat ca un avertisment, diplomaţie prin absenţă”
- 13:29 - Și-a ucis vecinul pentru că dădea muzica prea tare. Agresorul a deschis focul cu o pușcă de vânătoare
- 13:19 - Dezvăluiri din culisele Casei Albe. Donald Trump vrea să candideze pentru un al treilea mandat: Se teme să nu ajungă o „rață șchioapă”
- 13:09 - O țară din Europa caută 350.000 de angajați în industria de apărare. Salariile pot ajunge la 80.000 de euro pe an
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























