NATO a anunțat miercuri că va propune în curând Georgiei o cooperare în domeniul Apărării, dar fără să meargă până la o aderare, un subiect sensibil în relațiile cu Rusia în contextul crizei ucrainene, relatează AFP.
Reuniți la Bruxelles, miniștrii de Externe din cele 28 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice au decis să "dezvolte un pachet substanțial pentru Georgia, cu scopul de a o ajuta să se apropie de NATO", a declarat miercuri secretarul general al organizației Anders Fogh Rasmussen.
"Vom examina" măsurile "în săptămânile viitoare", înaintea summitului NATO de la Newport (Marea Britanie), în perioada 4-5 septembrie, a precizat el.
Atentă să-și consolideze securitatea în fața amenințării ruse, Georgia spera să obțină la acest summit lansarea negocierilor și declanșarea Planului de acțiune în vederea aderării, prima etapă a acestui proces.
În 2008, la summitul de la București, NATO a afirmat că Georgia și Ucraina au vocația să adere la blocul militar, dar fără să stabilească o dată în acest sens. Acest anunț a fost denunțat de Rusia, ostilă unei prezențe NATO la frontierele sale.
"Nicio țară nu dispune de un vot de veto față de extinderea NATO", a subliniat miercuri Rasmussen, dând asigurări că "ușa NATO rămâne descisă" unor noi membri.
Însă statele membre ale Alianței Nord-Atlantice au poziții divergente în cazul Georgiei, o țară care participă în mod activ la numeroase misiuni ale organizației în Afganistan și care a mobilizat recent trupe în Republica Centrafricană, în cadrul misiunii UE.
În opinia unora, aderarea sa ar prezenta riscuri la adresa NATO, ai cărei membri sunt legați printr-o datorie de solidaritate, potrivit articolului 5 al actului său fondator, în cazul în care un membru este amenințat. Însă, de la războiul-fulger cu Rusia din 2008, "Georgia a pierdut controlul asupra unei părți a teritoriului său", Osetia de Sud și Abhazia trecând sub control rusesc, a subliniat un diplomat.
În afară de Georgia, alte trei țări din Balcani doresc să se alăture NATO, și anume Muntenegru, Bosnia-Herțegovina și Macedonia.
"Vom examina cel mai târziu la sfârșitul lui 2015 dacă invităm Muntenegru", țara care a avansat cel mai mult în acest proces, "să se alăture Alianței Nord-Atlantice", a precizat Rasmussen.