Năstase: Traian Băsescu se potriveşte cel mai bine pe modelul Fidel Castro
Atacurile politice nu se opresc nici la sfârşit de săptămână. Prezent la şcoala de vară a tinerilor social-democraţi, Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, l-a comparat pe şeful statului cu Fidel Castro, fostul preşedinte al Cubei.
Atacurile politice nu se opresc nici la sfârşit de săptămână
Năstase, le-a spus tinerilor PSD că discursul politic poate fi o formă de manipulare, dându-l ca exemplu pe Constantin Simirad, care a anunţat că îl va susţine pe Traian Băsescu la prezidenţiale.
"În loc să avem în acest caz un anunţ clar din partea domnului Simirad care spune "iată, m-am certat cu domnul Nichita şi m-am hotărât să-l pedepsesc si să îl sprijin pe Traian Băsescu la alegerile respective", sau să spună "pe mine Traian Băsescu m-a convins, mai ales în perioada când eram ambasador în Cuba, că este de fapt cel care se potriveşte cel mai bine, vine mai bine pe modelul Fidel Castro", a declarat Năstase.
Preşedintele CJ Iaşi, social-democratul Constantin Simirad, a anunţat vineri că îl va sprijini pe Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale şi a făcut apel şi la alţi colegi din PSD să "devină militanţi pentru realegerea domnului Băsescu".
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...
Reacţii aprige la înscrierea lui Oajdea în...
Udrea a renunţat la tocuri
Anchetă după moartea lui Dinu Damaschin
UDMR: Din aprilie, cresc salariile
Sorin Oprescu grăbeşte deszăpezirea pentru a...








Feedback


Năstase: Traian Băsescu se potriveşte cel mai bine pe modelul Fidel Castro