Muzica înainte şi mai presus de toate, este crezul muzicienilor de la Royal Philarmonic Orchestra

Pe drumul de la aeroport spre Sala Palatului, unde orchestra londoneză a dat un adevărat regal muzical, artiştii au povestit, pe un ton deopotrivă grav şi amuzat, despre cele nouă ore de studiu zilnic, fără de care marea performanţă pe scenă nu poate fi atinsă, dar şi despre viaţa de nomad pe care fiecare şi-o asumă, renunţând de multe ori la viaţa personală.

Pentru a parcurge o partitură şi pentru a o interpreta magistral, aşa cum îşi doreşte, ne-a mărturisit unul dintre instrumentişti, numărul mediu de ore necesare studiului ar fi de nouă, crescând odată cu gradul de noutate al partiturii şi cu dificultatea acesteia. De multe ori însă, din cauza numărului mare de concerte şi de contracte cu mai multe orchestre, desfăşurate în paralel, nu îşi permite să repete mai mult de trei ore pe zi. În ceea ce priveşte viaţa de dincolo de muzică, aceasta aproape că nu există: "Mine is a disaster", spune muzicianul, pentru care destinul pus în slujba muzicii pare a merita totul.

Are o primă curiozitate: cum se spune, în limba română, "mulţumesc"? Îi scriem citeţ cuvântul, cu majuscule, explicându-i cum să pronunţe sunetul "ţ". Se uită atent la clădirile care se văd pe geamul autocarului. Îi place palatul Enescu şi măsoară cu ochi uimiţi clădirea fostului CC al PCR, acum renovată. "Where are the bullet holes?", întreabă.

Divorţaţi, cu copii pe care nu mai apucă să îi vadă şi cu care deseori nu vorbesc luni în şir, artiştii Orchestrei Regale a Marii Britanii îşi mută viaţa de pe o scenă pe alta, măsurând zilele în momentele de graţie în care ating armoniile perfecte ale unei partituri. Împart totul între ei: poveştile, anecdotele, regretele, chiar şi mâncarea.

Mulţi dintre instrumentişti au contracte cu mai multe orchestre. Pentru Royal Philarmonic Orchestra, fiecare are un program tipărit, în care apar, pe fiecare filă, data, destinaţia, programarea zborului cu avionul până la destinaţia respectivă, componenţa orchestrei (număr variabil de instrumentişti, în funcţie de programul interpretat), lista cu instrumentele, pe zile şi oraşe. O cărticică-orar, pe stagiunea 2009-2010, în care sunt punctate scenele pe care vor urca. Numărul de concerte s-a modificat şi el, în ultimii zece ani. Dacă înainte lucrau la 150 de concerte pe an, acum numărul acestor angajamente a ajuns la 250 pe an.

Ajunşi la Sala Palatului, îşi reazămă instrumentele de perete, aliniate unele lângă altele, în cutii sau desfăcute. Ei se aşează pe scări, îşi scot cuminte pachetele cu mâncarea pregătită de dinainte de îmbarcare şi, printre frânturi de vorbe, iau masa. O violonistă de origine asiatică împarte tuturor prăjituri dintr-o cutie. Unii îşi pun în ordine hainele de scenă, aranjându-le pe umeraşe. Alţii urcă pe scenă, să repete. Cu o jumătate de oră înainte de concert, muzicanţii se duc să se schimbe. Publicul intră, îşi ocupă locurile din sală, aşteptând să apară fracurile, smoking-urile, rochiile negre de seară, imaginea clasic-respectabilă a uneia dintre cele mai prestigioase orchestre a lumii. Dup concert, muzicienii îşi petrec noaptea la un hotel din Bucureşti, pentru a pleca, a doua zi, către o altă scenă.

Fondată în 1946 de către Sir Thomas Beecham, Orchestra Filarmonică Regală din Londra a fost condusă, de-a lungul timpului, de mari dirijori printre care Rudolf Kempe, Antal Doráti, André Previn şi Vladimir Ashkenazy. Orchestra continuă să impresioneze printr-o agendă de concerte încărcată, cu turnee şi sesiuni de înregistrări, sub conducerea maestrului Daniele Gatti (directorul muzical al orchestrei din 1996). Începând cu stagiunea 2009/2010, Charles Dutoit este directorul artistic şi dirijorul principal al orchestrei, Daniele Gatti continuându-şi activitatea din postura de dirijor emerit, conform site-ului orchestrei.