"În urma întâlnirii pe care am avut-o cu ministrul Sănătaţii,
perspectivele nu sunt îmbucurătoare întrucât ministrul s-a arătat
rezervat cu privire la cererile pe care noi le-am avut şi pe care fosta
conducere a ministerului le-a aprobat. Există mii de miliarde de lei
vechi care nu se regăsesc în bugetul ministerului şi al Casei Naţionale
de Asigurări de Sănătate, şi care ar fi trebuit să acopere toate
solicitările noastre prevăzute în acordul semnat la sfârşitul anului
trecut", a explicat Marius Petcu.
Petcu a
precizat că dacă până la 31 ianuarie 2009, ordonanţa de urgenţă privind
salariile din sistemul sanitar nu va fi aprobată, sindicaliştii din
Sănătate vor redeschide conflictul de muncă şi vor apela, dacă este
necesar şi la grevă.
Totodată, Petcu a anunţat că ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, se va întâlni la sfârşitul
săptămânii cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, pentru a discuta
despre bugetul alocat Sănătăţii.
Preşedintele SANITAS a mai spus că, în cadrul întâlnirii cu ministrul
Sănătăţii, i-a fost înmânat actul normativ prin care
Guvernul permite acordarea tichetelor de masă în toate spitalele din
România, pe tot parcursul anului 2009.
Ministrul Sănătăţii este sceptic în privinţa majorărilor salariilor din Sănătate, aprobate de Nicolăescu
Joi, 08 Ianuarie 2009 13:18
Ultimul update: 9 Ianuarie 2009 04:59
Ultimul update: 9 Ianuarie 2009 04:59
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Federaţia Sanitas renunţă deocamdată la proteste şi la revendicările salariale
Miercuri, 04 Februarie 2009 21:49 - NewsIn: Sănătatea va avea un buget de 4% din PIB, comparabil cu cel din 2008
Vineri, 30 Ianuarie 2009 16:37 - Sindicaliştii din Sănătate resping decizia Guvernului de a reduce cu 20% personalul bugetar
Joi, 22 Ianuarie 2009 15:39 - Preţurile medicamentelor vor fi calculate în lei, inclusiv la producător, anunţă ministrul Sănătăţii
Vineri, 16 Ianuarie 2009 21:05 - Emil Boc: Profesorii, medicii şi actorii pensionaţi vor putea cumula pensia cu alte venituri
Miercuri, 07 Ianuarie 2009 19:48 - Medicii pensionaţi ar prefera salariile în locul pensiilor, dacă vor fi nevoiţi să aleagă
Miercuri, 07 Ianuarie 2009 18:06 - Peste 1.200 de cadre medicale, afectate de ordonanţa ce interzice pensie plus salariu de la stat
Marti, 06 Ianuarie 2009 15:55 - Nume sonore din Ministerul de Interne trebuie să aleagă între serviciu şi pensie
Duminica, 04 Ianuarie 2009 21:09
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Riscul de cancer cutanat a crescut cu 10% din cauza radiaţiilor de tip C
Duminica, 05 Iulie 2009 13:05Specialiştii spun că, din cauza subţierii stratului de ozon, radiaţiile ultraviolete de tip C sunt tot mai periculoase.
Ministerul Sănătăţii va cheltui peste 410.000 euro pentru managementul implementării Prescripţiei Electronice
Duminica, 05 Iulie 2009 12:36Ministerul Sănătăţii va cheltui peste 410.000 de euro pentru o echipă de cel puţin cinci experţi care să ofere servicii de consultanţă privind managementul proiectului de implementare a Sistemului Naţional de Prescripţie...
Boc: Executivul intenţionează să ia măsuri ca preţul medicamentelor să se bazeze "pe cele mai mici preţuri din UE"
Duminica, 05 Iulie 2009 11:15Premierul Emil Boc a declarat, la ceremonia de absolvire de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, că Executivul intenţionează să ia măsuri ca preţul medicamentelor să se bazeze "pe cele mai mici preţuri din UE" şi...
Cancerul este legat de evoluţia speciei umane, potrivit unor cercetători israelieni
Sambata, 04 Iulie 2009 13:16Mutaţiile genelor care odată au contribuit la supravieţuirea speciei umane au ca efect, în prezent, apariţia unor boli precum cancerul, potrivit cercetătorilor israelieni de la Universitatea Ben Gurion, informează presa britanică...
Nou-născutul din Vaslui suspectat de intoxicaţie cu nitriţi a murit din cauza unei pneumonii
Vineri, 03 Iulie 2009 16:12Un bebeluş în vârstă de trei luni, din localitatea vasluiană Căzăneşti, a murit vineri din cauza unei pneumonii interstiţiale acute, potrivit necropsiei, cu toate că medicii care au constatat decesul au suspicionat o...
Cele mai CITITE din Sănătate
- Un copil a murit în condiţii suspecte, luni, într-un centru medical privat din Capitală (5808)
- Pacienţii consultaţi la camera de gardă, care nu reprezintă urgenţe, trebuie să plătească 20 lei. Cum comentaţi? (3509)
- Ministerul Sănătăţii va introduce un pachet general de servicii medicale (1774)
- Cancerul este legat de evoluţia speciei umane, potrivit unor cercetători israelieni (1377)
- Cadrele medicale de la cabinetele şcolare riscă să rămână pe drumuri (1241)
Cele mai VOTATE din Sănătate
- Guvernul a decis înfiinţarea Registrului naţional al donatorilor voluntari de celule stem (3,8/5)
- Vegetarienii sunt mai puţin expuşi riscului de a se îmbolnăvi de cancer (3,72/5)
- Cadrele medicale de la cabinetele şcolare riscă să rămână pe drumuri (3,64/5)
- Riscul de cancer cutanat a crescut cu 10% din cauza radiaţiilor de tip C (3,6/5)
- Colegiul Medicilor s-a autosesizat în cazul copilului de trei ani care a murit la o clinică privată (3,56/5)
Cele mai COMENTATE din Sănătate
- Pacienţii consultaţi la camera de gardă, care nu reprezintă urgenţe, trebuie să plătească 20 lei. Cum comentaţi? (210)
- Un copil a murit în condiţii suspecte, luni, într-un centru medical privat din Capitală (67)
- Ministerul Sănătăţii va introduce un pachet general de servicii medicale (20)
- Cadrele medicale de la cabinetele şcolare riscă să rămână pe drumuri (16)
- Spitalele din România vor fi verificate de CNAS şi de comisii ale Ministerului Sănătăţii (15)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic
Duminica, 05 Iulie 2009 23:12"Nimeni n-a fost preocupat să pregătească economia României şi pentru criză aşa cum se cuvine, să producă şi pentru criză, să trăim şi în criză, pentru că suntem la un pas de colaps", a spus, la Realitatea TV, Cozmin...
- Ridzi: Comisia de anchetă din Parlament s-a transformat într-un circ, într-un show politic
- Rezultatele examenului de Bacalaureat au fost afişate duminică. VEZI AICI CE NOTE AI LUAT!
- 11 hipermarketuri din Capitală au fost amendate în urma controalelor făcute de ANSVSA - VEZI AICI LISTA
- Ultima tranşă de uraniu din România a fost evacuată. Doi jurnalişti americani au participat la operaţiune - VEZI GALERIA FOTO
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse
- Traian Băsescu a refuzat să bea ţuică la o serbare câmpenească
- "Dau bine, nea Gogule?" - Câţiva muncitori au spart o conductă de apă, după care au spălat putina
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
- Michael Jackson ar putea concerta în 2010 într-un turneu mondial
- Grila de salarizare ar putea suferi modificări, susţine ministrul Marian Sârbu
- Un bărbat care vâna ilegal într-o pădure din Olt a fost împuşcat
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Costi Rogozanu: Franz F sau ce înseamnă să fii viu. Şi un P.S.
- Cristian Teodorescu: Urmează staţia Lujerului – fostă Armata Poporului
- Costin Ilie: Santana sau despre atunci când te duci la serviciu cu zâmbetul pe buze
- Cristian Teodorescu: Tăcere, numele tău (mai) e Ridzi!
- Ovidiu Nahoi: Emil Boc: cinic sau inconştient?
- Ioana Lupea: Soluţia problemei Ridzi
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 05.07 | 06.07 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 28 °C | 27 °C |
| Bacău | 24 °C | 27 °C |
| Braşov | 26 °C | 30 °C |
| Cluj Napoca | 26 °C | 29 °C |
| Constanţa | 28 °C | 27 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3998 USD
| 1 EUR | 4,2036 RON |
| 1 USD | 3,0031 RON |
| 1 GBP | 4,9093 RON |
| 1 CHF | 2,7573 RON |
| 100 HUF | 1,5482 RON |
| 100 JPY | 3,1313 RON |
| 1 BGN | 2,1493 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
