Ministerul Sănătăţii a primit 50 de milioane de lei pentru pandemie
Ministerul Sănătăţii a primit 50 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru vaccinul împotriva gripei porcine, dar şi pentru achiziţionarea unor măşti de unică folosinţă. România încearcă astfel să pună în aplicare măsurile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în cazul pandemiei.
"OMS recomandă 20 de măsti de persoană. Noi sigur, că
bugetul pe care ni-l putem permite este să avem două măşti pe persoană. Din aceste 40 de milioane există 2 milioane de măşti care sunt
măşti profesioanale pe care le vom achiziţiona pentru cadrele medicale", a declarat Ion Bazac, ministrul Sănătăţii.
În total, Ministerul Sănătăţii a primit de la fondul de rezervă 50 de
milioane de lei. Din aceşti bani, nu se vor asigura doar măştile.
"Este vorba de măşti de unică folosinţă, este vorba de mănuşi şi inclusiv de halate. Mai mult decât atât s-a luat în calcul aprovizionarea de vaccin şi dorim să avem la dispoziţie circa 7 milioane de doze în următoarele luni de zile.", a precizat Adrian Streinu, director ştiinţific, Institutul Matei Balş.
Din aceelaşi buget se va plăti şi fabricarea vaccinului pandemic precum şi
a vaccinului folosit în sezonul rece. Specialiştii se aşteaptă ca în
toamnă, virusul noii gripe să fie mai puternic.
Specialiştii consideră că pandemia noii gripe nu va putea fi
oprită, tocmai de aceea fiecare ţară trebuie să-şi pregătească dozele
de vaccin.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Anchetă după moartea lui Dinu Damaschin
UDMR: Din aprilie, cresc salariile
Sorin Oprescu grăbeşte deszăpezirea pentru a...
Elena Udrea apare într-un clip care...
Gropi adânci pe drumurile din România
Țurțuri uriași pe clădiri din Brăila








Feedback

