Ecaterina Andronescu a declarat, vineri, că, în prezent, ministerul pe care îl conduce lucrează cu primăriile pentru implementarea programului de after-school în instituţiile unde există spaţiul necesar.
"Dorim ca, odată cu reducerea numărului de ore şi a cantităţii de
materie predată la şcoală, să implementăm, încă de anul şcolar
viitor, un program de after-school pentru elevi. Prin acest program
elevii vor petrece mai mult timp la şcoală sub supravegherea
dascălilor, care îi vor ajuta la lecţii, vor pregăti activităţi
extracurriculare, artistice sau sportive şi vor avea parte şi de o masă
caldă", a explicat, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul
Ecaterina Andronescu.
Ministrul se
gândeşte să acopre costurile pentru masa elevilor, parţial din
fondurile pentru programul "Cornul şi Laptele", parţial din banii
părinţilor. "Nu vom renunţa la programul prin care se asigură zilnic
cornuri şi produse lactate pentru elevi, dar în şcolile unde va exista
after-school, ne gândim să înlocuim cornul şi laptele cu o masă caldă",
a precizat ministrul Educaţiei.
Andronescu a adăugat că programul va fi introdus treptat în şcoli, la
început în instituţiile unde există spaţiul necesar, urmând ca ulterior
să se construiască mai multe clădiri care să adăpostească elevii la
after-school.
Ministrul Ecaterina Andronescu, a precizat vineri că nu vrea să
renunţe la şcolile de arte şi meserii (SAM), dar că înscrierile la
aceste instituţii vor fi oprite până când se va găsi o metodă prin care
acest tip de educaţie să devină eficient.
Potrivit Ministerului Educaţiei, din anul şcolar 2009-2010 nu se vor
mai putea face înscrieri la SAM-uri, acestea urmând să mai funcţioneze
doar pentru elevii care au început deja aceste şcoli.
Din 2010-2011,
SAM-urile se vor transforma în licee tehnologice, însă asta se va
întâmpla numai în funcţie de dotări şi de specializarea pe care o va
dobândi personalul didactic. Practic, în baza acestor două criterii,
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar
(ARACIP) va da dreptul SAM-urilor să devină licee tehnologice.
Elevii din viitoarele licee tehnologice vor avea opţiunea să termine
şcoala după doi ani, iar după o perioadă între şase săptămâni şi şase
luni de practică vor obţine direct un certificat de calificare de
nivelul al II-lea, superior celui obţinut în prezent la SAM, după doi
ani de studii. Dacă vor să continue şcoala, ei vor avea posibilitatea
să mai facă încă doi ani, pentru a susţine examenul dea bacalaureatul,
iar după un alt stagiu între şase şi opt săptămâni de practică vor
putea obţine un certificat de calificare de nivelul al III-lea.