Sprijinul financiar lunar de 180 RON va fi, astfel, acordat tuturor solicitanţilor care au îndeplinit condiţiile prevăzute de lege şi au avut un venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, de maximum 150 RON. Primele 3 judeţe, în ordinea numărului de beneficiari sunt Suceava (10.269), Iaşi (8.098) şi Vaslui (5.803).
Elevii vor primi ajutorul financiar pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv în timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă, respectiv în perioada practicii în producţie. Sumele vor fi alocate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi vor fi distribuite beneficiarilor de către unităţile şcolare la care aceştia şi-au depus dosarul.
Eventualele contestaţii pot fi depuse în perioada 28 octombrie - 2 noiembrie, iar rezolvarea lor se va efectua între 2 şi 6 noiembrie.
Bugetul alocat de MECI pentru anul şcolar 2009 - 2010 este de peste 275.000.000 lei.
Autorităţile locale pot efectua anchete sociale pentru verificarea veridicităţii declaraţiilor de venit si a celor referitoare la bunurile familiei, în cazul elevilor care solicită sprijin financiar.
Conform HG nr. 1.095/2007, în cazul unor situaţii speciale privind falsul în declaraţii, comisiile de acordare a sprijinului financiar organizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ au obligaţia să sesizeze Inspectoratele de Poliţie şi autorităţile administraţiei publice locale, în vederea cercetării şi verificării acestora. În cazul în care aceste sesizări se verifică, vor bloca acordarea ajutorului financiar şi vor întreprinde demersurile legale pentru recuperarea ajutorului financiar acordat ilegal.
1 EUR= 4.2529 RON 






Logoul Explore the Carpathian garden
Logoul Explore the Carpathian garden -...
Diaconescu: Statul a plătit 6 milioane de euro...
Băcăuanii au fost nevoiţi să doarmă la...
Stăpânii de câini îi pot răsfăţa cu...
Ajutat de mamă, puiul a reuşit să scape de...








Feedback
dar nici decum 180 lei.Vrajeli
Aplica pe jobs.realitatea.net