Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Milan Kundera, laureat al premiului mondial Cino del Duca

În aceaşi săptămână în care Milan Kundera a anunţat, public, că se asumă ca scriitor francez, Fundaţia Simone et Cino del Duca l-a desemnat laureatul anului 2009 al premiului mondial patronat de Institut de la France, care l-a distins, în 1997, pe Vaclav Havel.

Foto: www.weandx.de
Foto: www.weandx.de

Kundera va fi, astfel, recompensat pentru întreaga sa operă, covârşitor scrisă în limba cehă, deşi, în ultimii ani, scriitorul a decis să scrie în limba ţării sale de adopţie, motivând chiar, poetic, că "locuim o limbă, nu o ţară". În descrierea afişată pe pagina web a instituţiei, este prezentat episodul exilului în Franţa: "dezamăgit de naţionalitatea cehă, el devine cetăţean francez". Ultimele trei romane, " La lenteur" (1995), "L'identité" (1997) şi "L'ignorance" (2000) şi patru volume eseistice au reprezentat despărţirea definitivă de Cehia, fiind scrise direct în limba franceză.

Scriitorul a declinat, săptămâna trecută, invitaţia de a lua parte la un colocviu internaţional care îi era dedicat şi care, pentru prima dată, avea loc în Cehia, chiar în oraşul natal al scriitorului, Brno. În scrisoarea de refuz, Kundera le-a transmis cehilor că "se consideră un scriitor francez, care ţine ca operele sale să fie studiate ca literatură franceză şi clasificate ca atare în librării".

Premiul mondial al Fundaţiei Simone et Cino del Duca are ambiţia de a recompensa un autor francez sau străin a cărui operă transmite, în registrul ştiinţific sau literar, un mesaj al umanismului modern. Anual, fundaţia decernează trei premii, unul pentru arheologie, în valoare de 200.000 de euro, un premiu ştiinţific şi marele premiu mondial, ambele însoţite de o recompensă financiară de 300.000 de euro.

Premiul mondial patronat de Institut de la France a mai fost decernat dramaturgului francez Jean Anouilh, disidentului rus Andrei Sakharov şi preşedintelui senegalez Leopold Sedar Senghor. Juriul este compus din personalităţi franceze, anul trecut avându-l în componenţă pe fostul preşedinte al Franţei, Valery Giscard D'Estaing.

Premiul poartă numele lui Cino del Duca (1899-1967), cel care a fondat grupul de presă Edition Mondiales.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro