Mii de copii din judeţul Vaslui au abandonat şcoala

Mii de copii din judeţul Vaslui au abandonat şcoala
Condamnaţi la sărăcie şi ignoranţă. Anual, o mie de copii din judeţul Vaslui renunţă la şcoală şi merg să muncească. Este şi cazul lui Mihăiţă, un băiat de 13 ani din Curteni. A făcut doar patru clase, iar acum merge cu oile la câmp pentru câţiva bănuţi pe care-i duce numeroasei sale familii.
În timp ce copiii de vârsta lui merg la şcoală, Mihăiţă mână oile. Munceşte la stână de doi ani şi e mulţumit aşa. A reuşit chiar să-şi cumpere un purcel pe care să-l crească şi apoi să-l taie şi să-l împartă cu părinţii şi cei 8 fraţi.
"La şcoală nu prea-mi place mie... Nu-mi place...", a declarat Mihai.
Copilul se laudă că, de când ciobanul i-a dat pe mână oile, n-a pierdut niciuna.
"Îmi dă liber, îmi dă de două ori la lună. Mă duc acasă, mai văd părinţii, mai stau pe la soră-mea...", a mai spus Mihai.
Lui Mihai nu i-a spus nimeni că şcoala ar putea să-i ofere şansa să scape de sărăcie. Nu a fost niciodată în vacanţă, iar marea şi muntele le-a văzut doar în pozele din cărţi.
"De când sunt la oi am învăţat despre vaci, despre oi... Caşul îl strâng... Zerul îl mestec da' nu ştiu să iau urda", a afirmat Mihai.
Asemeni lui Mihai sunt mii de alţi copii în judeţul Vaslui.
"Sărăcia din mediile familiale care-i determină pe unii părinţi să îşi retragă efectiv copiii de la şcoală", a precizat Vasile Sprâncenatu, inspector IŞJ Vaslui.
"La vârste foarte mici încă nu au formate acele scări de valori astfel încât chiar să considere că munca chiar le face plăcere. Din păcate, este singura activitate care le oferă la această dată minimum de necesităţi", a afirmat Ana Rinder, psiholog.
Anul trecut, aproximativ 800 de elevi vasluieni au abandonat cursurile înainte de terminarea liceului, iar alţi aproximativ 300 de copii nici nici nu au fost înscrişi la şcoală.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























