Mihai Stănişoară: Dreptul la hrană gratuită nu va fi afectat

Mihai Stănişoară: Dreptul la hrană gratuită nu va fi afectat
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară, a declarat miercuri că dreptul la hrană gratuită pentru cei din Armată nu va fi afectat. Stănişoară a precizat însă că este mai ieftin ca hrana să fie pregătită în regim propriu.
"Dreptul la hrană gratuită al personalului Ministerului (Apărării, n.red.), drept reglementat de Legea 523/2003, nu a fost, nu este şi nu va fi afectat", a afirmat Stănişoară după ce MApN a încetat contractele pe care le avea cu două companii pentru furnizarea de hrană militarilor.
"Asigurarea acestui drept la hrană gratuită se poate realiza în trei moduri: atunci când hrana se prepară în unităţile proprii, când acest serviciu este externalizat şi, în al treilea rând, atunci când nu sunt posibile primele două variante, personalul primeşte o alocaţie valorică", a precizat ministrul.
Stănişoară a menţionat că alocaţia valorică este astăzi în cuantum de 744 de lei pe lună pentru militari şi 558 de lei pentru un civil.
Stănişoară a mai spus că, la Statul Major al Forţelor Terestre, au fost luate "câteva măsuri organizatorice pentru a reuşi să se facă faţă rectificării bugetare".
Ministrul a precizat că sistemul externalizat se continuă în unităţile militare cu foc continuu, cele din învăţământ, de instruire continuă şi cele încadrate cu personal navigant.
"Acolo unde contractele sunt finalizate sau spre finalizare, acestea vor fi suspendate temporar, până când se va putea constata influenţa (acestor măsuri asupra bugetului, n. red.)", a mai spus Mihai Stănişoară.
Potrivit ministrului, acolo unde nu există un sistem externalizat de pregătire a mâncării, se asigură hrana prin forţe proprii. "Este mai ieftină pregătirea hranei în regim propriu, decât prin sistem externalizat. La acest sistem s-a apelat acolo unde nu se putea pregăti mâncarea în unităţile proprii", a mai spus Mihai Stănişoară.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























