Metode ingenioase de a face bani în vremuri de criză

Metode ingenioase de a face bani în vremuri de criză
Criza economică bagă în faliment mari trusturi şi companii multinaţionale, dar îi îmbogăţeşte pe agenţii economici inventivi. Cele mai mari profituri le obţin cei care ştiu să speculeze obiceiurile de criză ale oamenilor obişnuiţi.
În vreme de restrişte, nu se mai câştigă din produse de lux sau din industria auto, ci din vânzarea de mâncare semipreparată. O companie din Japonia a dat
lovitura cu supa instant de tăiţei. De când criza a mai golit
buzunarele, oamenii nu se mai îndură să dea bani pe o masă la
restaurant şi gătesc acasă.
Americanii sunt încurajaţi să pună bani deoparte. "A economisi sau a nu
economisi", aceasta este marea provocare lansată de un Institut din
Statele Unite, care îi îndeamnă pe oameni să renunţe la catering şi
să-şi prepare singuri hrana.
Iar cei care au pus deja sfatul în practică au nevoie de case de bani.
Puţini mai au încredere în bănci şi preferă să ţină banii în casă. Nu-i
mai pun sub pernă sau la ciorap, ca pe vremea bunicii, ci in seifuri.
În Marea Britanie, un producător de case de bani a înregistrat vânzări
record în ultima jumătate a anului trecut şi nici primele luni din 2009
n-au fost rele.
La fel ca în restaurante, şi în baruri se resimte criza. Totuşi, o idee
trăznită i-a crescut profiturile unui patron din Chile. A botezat
câteva cockteiluri în trend cu criza şi le oferă la preţ redus. Aşa că
mulţi se înghesuie să savureze o Recesiune, o Schemă Piramidală sau un
nectar Madoff.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























