MECI: Universitatea Spiru Haret va suporta costurile examenelor de validare a diplomelor ilegale obţinute de studenţii săi
Absolvenţii programelor de studii neautorizate de la Universitatea ''Spiru Haret'' vor putea să îşi valideze diplomele într-o perioadă de 5 ani dacă promovează un examen de validare. Costurile examenului vor fi suportate de Universitatea ''Spiru Haret'' din taxele încasate de la studenţii în cauză, a anunţat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
E. Andronescu: Absolvenţii au la dispoziţie cinci ani pentru a-şi valida diplomele de licenţă
Examenul trebuie susţinut la o universitate unde există programul respectiv acreditat şi care a primit calificativul ''grad înalt de încredere'', în urma evaluării instituţionale.
Validarea diplomelor va cuprinde două verificări: ''un examen de validare sau de selecţie şi examenul de licenţă''.
''Modul în care va fi susţinut acest examen va fi comunicat printr-o Ordonanţă de Guvern, pe care o vom promova cât se poate de curând, poate chiar săptămâna viitoare'', a precizat Ecaterina Andronescu.
Cei care sunt acum studenţi în programele de studii neautorizate pot să se transfere la alte programe de studii similare care au acreditare sau autorizare de funcţionare, a anunţat ministrul Educaţiei.
Joi, MECI a trimis la ''Spiru Haret'' o comisie de control. ''Universităţii i-am cerut să nu mai înscrie pentru concursul de admitere din acest an decât la specializările autorizate sau acreditate'', a menţionat Ecaterina Andronescu.
Ministrul a menţionat că studenţii şi absolvenţii specializărilor acreditate sau autorizate să funcţioneze sunt în legalitate.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 






Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...
Jurnal Realitatea Tv Cluj 13.02.2012 ora 18.10
Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...








Feedback

