Ultimele Stiri· 1 min citire

Maşina cu care se deplasa prefectul de Suceava a fost implicată într-un accident rutier

Maşina cu care se deplasa prefectul de Suceava a fost implicată într-un accident rutier

Maşina cu care se deplasa prefectul de Suceava a fost implicată într-un accident rutier

Publicat16 oct. 2009, 17:30
Actualizat16 oct. 2009, 22:25
SursăNewsIn

Două persoane au fost rănite, dintre care una grav, în urma unui accident în care a fost implicată şi maşina cu care se deplasa prefectul judeţului Suceava, Sorin Popescu.

Accidentul s-a produs vineri după-amiază, în oraşul Frasin din judeţul Suceava şi a fost provocat de şoferul unei Dacii Papuc care a efectuat o depăşire neregulamentară, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal autoturismul marca VW Touareg în care se afla prefectul Sorin Popescu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul Gabriel Panţîru, a declarat  că şoferul Daciei Papuc nu are permis de conducere.

Atât şoferul, cât şi un alt tânăr de 24 de ani, pasager în autoturismul Dacia, au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Prefectul Sorin Popescu şi şoferul său nu au avut de suferit de pe urma accidentului şi pentru că s-au declanşat air-bag-urile maşinii.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri