Ultimele Stiri· 1 min citire

Martha Argerich a renunţat la una dintre cele două interpretări de la "George Enescu"

Martha Argerich a renunţat la una dintre cele două interpretări de la "George Enescu"

Martha Argerich a renunţat la una dintre cele două interpretări de la "George Enescu"

Publicat9 sept. 2009, 11:58
Actualizat9 sept. 2009, 12:03
SursăNewsIn

Martha Argerich nu va mai interpreta Prokofiev la reprezentaţia de vineri, când va urca pe scena Festivalului "George Enescu" alături de Royal Philharmonic Orchestra din Londra, în program rămânând doar Concertul pentru pian şi orchestră în Sol de Maurice Ravel, au anunţat organizatorii.

Din motive obiective, la concertul de vineri, seria "Mari orchestre ale lumii” (Royal Philharmonic Orchestra London), pianista  argentiniană va susţine o singură interpretare, renunţând la Prokofiev, Concertul nr.1 pentru pian şi orchestră în Re b Major op.10. De altfel, nu este uzual ca un solist să susţină două recitaluri în cadrul aceluiaşi concert.

Martha Argerich, una dintre cele mai reputate pianiste ale lumii, s-a născut la Buenos Aires şi a luat primele lecţii de pian cu Vincenzo Scaramuzza. În 1957, a câştigat competiţiile de pian de la Bolzano şi Geneva, iar în 1965 Competiţia Internaţională Chopin de la Varşovia.

Repertoiul ei include partituri din Bach şi Bartok, Beethoven şi Messiaen, Chopin, Schumann, Liszt, Debussy, Ravel sau Prokofiev.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri