Marius Ţeicu lucrează la un nou musical românesc

Marius Ţeicu lucrează la un nou musical românesc
Compozitorul Marius Ţeicu lucrează la un musical în registrul comediei, a cărui premieră va avea loc la câteva luni după terminarea lucrărilor de renovare a Teatrului de Revistă Constantin Tănase, cel mai târziu în primăvara anului viitor.
Potrivit NewsIn, în rolurile principale ale celui de-al 12-lea musical scris de Marius Ţeicu vor juca actorii Adriana Trandafir şi Valentin Teodosiu, ambii în roluri de părinţi. Restul distribuţiei cuprinde nume de tineri artişti. Libretul este semnat de Octavian Sava, iar regia va fi realizată de Cezar Ghioca.
Marius Ţeicu este compozitor, solist vocal, instrumentist (pian, instrumente cu clape, oboi), orchestrator şi dirijor român, care a creat sute de melodii de muzică uşoară, multe dintre ele fiind premiate şi devenind repere în programele de radio şi televiziune. Printre şlagărele semnate, de-a lungul timpului, de Ţeicu se numără "O portocală" (Anda Călugăreanu), "Nu-mi lua iubirea", "Voi râde iar" şi "Cheamă iubirea, ad-o-napoi" (interpretate de Angela Similea), "Dormeau pe-o frunză două stele" (Mirabela Dauer), "Unde erai?" (Corina Chiriac), "Eu te voi iubi" (Adrian Daminescu) şi "Dau viaţa mea pentru o iubire" (Monica Anghel).
A compus coloana sonoră a numeroase filme artistice de lung metraj, musicaluri pentru copii şi tineret, show-uri de televiziune, spectacole de revistă şi operetă. Emblematice pentru muzica de film semnată de Ţeicu sunt melodiile din fimul "Rămăşagul", printre care "Dac-ai şti cât te iubesc", cântată de Aurelian Andreescu şi Mirabela Dauer.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























