Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Marius Lăcătuş: Sunt sigur că vom prinde un loc de Cupa UEFA

Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş, a dialogat joi cu suporterii stelişti pe chatul site-ului oficial, unde a spus că este convins că Steaua va termina pe un loc de Cupa UEFA.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn

"Sunt sigur că vom prinde un loc de Cupa UEFA, dar nu este primordial pentru mine şi jucători să ocupăm doar un loc de Cupa UEFA. Şanse sunt atât timp cât diferenţa de puncte dintre noi şi echipele de pe primele două locuri nu se măreşte", a declarat Marius Lăcătuş.

Tehnicianul a lămurit şi situaţia jucătorilor care au fost criticaţi de Gigi Becali după meciul cu FC Braşov.

"Szekely, Tiago şi Kapetanos sunt în program cu prima echipă şi vor continua alături de prima echipă. Nu i-am întrebat pe jucători dacă doresc plecarea lui Gigi de la echipă, dar nu cred că vor asta. Ei nu au multe de reproşat, din punct de vedere administrativ şi financiar, sunt asigurate toate condiţiile la Steaua".

De asemenea, Lăcătuş a apreciat care poate fi efectul criticilor lui Gigi Becali la adresa evoluţiei anumitor jucători ai roş-albaştrilor: "Eu sper să-i înrăiască pe jucătorii despre care s-a discutat şi să demonstreze în jocurile în care vor intra că patronul s-a înşelat".

Tehnicianul a comentat şi incidentul de la finalul meciului cu FC Vaslui, atunci când, nemulţumit de maniera de arbitraj, l-a înjurat pe centralul Ovidiu Haţegan: "Modul în care a arbitrat m-a făcut să-mi ies din fire. M-am exprimat într-un mod care nu-i face cinste unui antrenor. Îmi cer scuze faţă de cei care au văzut şi au auzit la televizor modul în care m-am exprimat. Am greşit şi am plătit".

Marius Lăcătuş a dezvăluit că una dintre dorinţele sale este să-i vadă pe jucătorii săi că repetă evoluţia din meciul amical câştigat contra lui AS Roma la data de 26 iulie 2008, scor 3-1: "Sper să repetăm un astfel de joc cât mai repede, deoarece este nevoie. Avem jucători rapizi, dar important este ca randamentul lor să fie ridicat".

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro