Marian Vanghelie: Peste 10 ani voi fi cel mai puternic în România
Fiindcă e sigur că Geoană va câştiga alegerile, Vanghelie îşi face planuri: nu candidează la şefia partidului, însă îşi rezervă un loc mai în spate: "Voi fi cu mâna pe scaunul preşedintelui, adică voi fi foarte aproape".
Vanghelie: Nu, am 40 de ani şi mai am de aşteptat, dar voi fi cu mâna pe scaunul preşedintelui, adică voi fi foarte aproape
Vanghelie, invitat la Interviurile Gândul, povesteşte cum n-a vrut să-l "decapiteze pe Oprescu", greşelile de exprimare comise "din oboseală", inspectorii ANI pe care "o să-i ia transpiraţia pe şira spinării", Mădălin Voicu, Miron Mitrea şi cartea care i-a marcat viaţa: "Amintiri din copilărie".
- Dacă Mircea Geoană va câştiga alegerile prezidenţiale, veţi candida la şefia partidului?
Vanghelie: Nu, am 40 de ani şi mai am de aşteptat, dar voi fi cu mâna pe scaunul preşedintelui, adică voi fi foarte aproape.
- Nu ca să-i trageţi scaunul...
Vanghelie: Nu, în sensul pozitiv. Funcţia mea va fi foarte aproape de preşedintele partidului, nu cea de preşedinte, pentru că cred că mai am nişte lucruri de adăugat. Experienţa este şi ea necesară şi mă şi ajută vârsta să nu mă grăbesc.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 






Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...
Jandarmii au deszapezit la Buzau
Ungureanu il poceste pe Nazare
Deszapezire in Bucuresti
Pe trotuarele din Bucuresti nu se poate circula








Feedback

