MApN: Nu deţinem date despre înfiinţarea firmei Desintco
MApN nu deţine date despre înfiinţarea firmei "Desintco", întrucât agentul economic nu şi-a exprimat interesul de a intra în raporturi comerciale sau de altă natură cu Ministerul Apărării Naţionale, anunţă instituţia printr-un comunicat.
Un operator economic care îşi manifestă intenţia de a participa la procedurile de atribuire a unor contracte economice cu M.Ap.N., este verificat, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, pentru obţinerea pe cale legală a avizului de securitate industrială, informează reprezentanţii MApN.
Iar în condiţiile în care firma nu a intenţionat să stabilească astfel de relaţii, ea nu a fost verificată sau monitorizată de instituţiile statului.
''Raportat la atribuţiile D.G.I.A., aşa cum sunt prevăzute în dispoziţiile legale în vigoare, un operator economic poate fi monitorizat doar în condiţiile în care activitatea acestuia ar reprezenta riscuri şi ameninţări care pot afecta securitatea în domeniul militar'', se mai arată în comunicat.
Jurnalişti de la Bursa au scris că, de două luni, Mircea Băsescu s-a asociat cu şefii industriei de apărare, dar şi cu reprezentanţii unor mari companii americane din industria de armament şi tehnică militarã, unde activeazã în prezent chiar foşti înalţi ofiţeri NATO şi US Army. Firma în care este asociat fratele preşedintelui este Desintco SRL.
Citeşte şi Deputaţii din Comisia de Apărare cer comisie de anchetă în cazul "Mircea Băsescu"
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

