Maica Tereza a fost CANONIZATĂ la Vatican. De ce e contestată SFÂNTA cu origini românești

Maica Tereza a fost CANONIZATĂ la Vatican. De ce e contestată SFÂNTA cu origini românești
Maica Tereza a fost canonizată duminică, 4 septembrie, de către Papa Francisc în cadrul unei ceremonii la Vatican. Maica Tereza a fost beatificată în 2003 de marele său susținător, Papa Ioan Paul al II-lea, iar acum va fi declarată sfântă.
Maica Tereza, laureată a premiului Nobel pentru Pace și una dintre cele mai emblematice personalități ale secolului trecut, a fost declarată sfântă duminică de către Papa Francisc, la începutul unei ceremonii de canonizare oficiate în Piața Sfântul Petru din Roma, în fața a 100.000 de credincioși
Papa Francisc a oficiat slujba la care vor veni 12 șefi de state și de guverne cărora încă nu li s-a dat numele în presa internațională.
Maica Tereza a fost distinsă, în 1979, cu Premiul Nobel pentru Pace, pentru o viață închinată semenilor din lumea întreagă. Ceremonia de decernare a avut loc la 10 decembrie 1979, iar Maica Tereza a primit premiul ''Spre slava lui Dumnezeu și în numele celor săraci''.
La acel moment, Maica Tereza a refuzat masa aferentă spunând că decât să facă acea recepție, mai bine bine hrănește 2.000 de săraci, motiv pentru care s-a făcut prânz creștin.
Maica Tereza s-a dedicat în întregime semenilor săi, îngrijind copii sau alinând suferințe, a deschis o școală în aer liber și o casă pentru cei fără adăpost și a convins autoritățile locale să facă donații pentru această cauză, potrivit DCNews. Prin eforturile Maicii Tereza, milioane de bolnavi și muribunzi au primit adăpost și au fost tratați în dispensare mobile sau în clinici specializate și sute de mii de copii abandonați au fost îngrijiți și dați spre adopție.
Într-o zi, un ziarist, văzând-o cum spăla un bolnav cu răni grave, a spus: ''Eu n-aș face așa ceva nici pentru un milion de dolari''. ''Nici eu'', i-a răspuns Maica Tereza. ''Pentru un milion de dolari nu, însă din iubire față de Hristos, da, și cu bucurie''.
Maica Tereza s-a împotrivit în mod clar avortului și legalizării divorțurilor. În anul 1994, în cadrul unei conferințe la Washington, a declarat: ''Nu ucideți copilașii! Le rog pe toate mamele din lume: Dacă nu doriți un copil, dați-mi-l mie... Eu îl doresc! Așa am adoptat peste 3.000 de copii în Calcutta''.
Cu toate că a săvârșit un număr incomensurabil de acte de caritate și a marcat viețile a milioane de oameni, ea se caracteriza simplu: ''După sânge, sunt albaneză. După cetățenie — indiană. După credință, sunt călugăriță catolică. După chemare, aparțin lumii. Iar în ceea ce privește inima mea, aparțin în întregime Inimii lui Hristos''.
Origini românești
Maica Tereza s-a născut la Skopje, capitala Macedoniei de azi, în anul 1910, pe când țara făcea parte din Imperiul Otoman. Ea a fost botezată cu numele de Agnes Gonxhe Bojaxhiu, nume care se citește ”Boiagiu”. Mama sa, Drana, era albaneză, iar unele surse susțin că tatăl său, Nikolle, era aromân, astfel că Maica Tereza ar avea, astfel, origini românești.
Familia Bojaxhiu s-a mutat în Albania, într-o zonă locuită de un amestec de populație aromână, albaneză și slavă. Nikolle Bojaxhiu a fost implicat în politică și a luptat pentru formarea unei Albanii federale, în care aromânii să aibă un cuvânt important de spus. Aceleași surse spun că el ar fi murit de inimă rea în anul 1919, când a aflat, la finalul primului război mondial, faptul că orașul Skopje a fost atribuit Iugoslaviei, și nu Albaniei.
Agnes avea doar 8 ani când și-a pierdut tatăl, astfel că a pierdut contactul cu rudele aromâne, fiind crescută de mama ei, în religia catolică.
Încă de la vârsta de 12 ani se simțea trasă de religie și era fascinată de poveștile misionarilor, hotărând că acesta era drumul pe care dorea să apuce. A plecat de acasă la 18 ani și nu s-a mai întors niciodată, nici nu s-a mai întâlnit cu familia sa, potrivit Transilvania Reporter.
Controverse legate de Maica Tereza
Studi recente arată aspecte noi din viața și activitatea Maicii Tereza. Una dintre aceste cercetări a fost publicată în jurnalul Studies in Religion/Sciences de istoricii Serge Larivée și Genevieve Chenard, care au dorit să arate că, totuși, reputația de "sfântă" nu este întru totul îndreptățită.
”Studiind documentele pe tema fenomenului altruismului în cadrul pregătirii unui seminar despre etică, unul dintre noi a descoperit viața și opera celei mai cunoscute femei din Biserica Catolică, parte a imaginației colective în momentul actual: Maica Tereza”, explică profesorul Larivée. ”Descrierea sa era atât de extatică încât ne-a ațâțat curiozitatea și ne-a făcut să studiem în profunzime viața sa”, a mai spus profesorul.
După ce au studiat aproximativ 300 de documente despre viața sa, cercetătorii au concluzionat că mai multe probleme referitoare la viața călugăriței nu au fost luate în seamă de Vatican.
Printre acestea se numără „modul ciudat în care alegea să îngrijească bolnavii, contactele sale politice dubioase, managementul suspect al sumelor imense de bani pe care le-a primit și perspectivele ultradogmatice referitoare la avort, contracepție și divorț”. Acestea, sunt, pe scurt, controversele care înconjoară imaginea Maicii Tereza.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























