Foto: e-transport.ro
"Avem şapte aeronave redirecţionate spre Cluj şi Sibiu: trei la Cluj şi patru, la Sibiu. Apoi, aeronavele de la Sibiu-Timişoara, Craiova-Timişoara şi Cluj-Timişoara au rămas în aeroporturile de pornire", a declarat şeful de tură de la Dispeceratul dirijare sol din cadrul Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara.

Cursele afectate urmau să vină la Timişoara, de la Chişinău, Lvov, Bucureşti-Otopeni, Cernăuţi, Sibiu, Craiova, Bacău, Iaşi, Odesa, Cluj-Napoca şi Bari. Înregistrări mari s-au înregistrat pentru cursele pe care aceste avioane urmau să le facă spre alte destinaţii, precum Dusseldorf, Atena, Stuttgart, Roma, Munchen şi Ancona.

Potrivit sursei citate, pe 3 noiembrie, la 11.15, a aterizat prima cursă de la Sibiu, iar la două-trei minute a venit cursa de la Craiova. Şeful de tură de la dispeceratul aeroportului a declarat că aceste curse au fost redirecţionate din cauza ceţii, condiţiile nefiind favorabile aterizării. Vizibilitatea pe aeroport a fost de doar 200 de metri, iar plafonul zero. Singura companie care a reusit sa opereze pe aeroportul Timişoara miercuri dimineaţă a fost Tarom. Cursa de Bucureşti a putut ateriza şi decola fără probleme.