Ultimele Stiri· 1 min citire

Mai mult de 10.000 de persoane au manifestat în Grecia împotriva guvernului conservator

Mai mult de 10.000 de persoane au manifestat în Grecia împotriva guvernului conservator

Mai mult de 10.000 de persoane au manifestat în Grecia împotriva guvernului conservator

Publicat6 sept. 2009, 07:43
Actualizat6 sept. 2009, 07:46
SursăNewsIn

Mai mult de 10.000 de persoane au manifestat sâmbătă seară în centrul oraşului Salonic împotriva "politicii antisociale" a guvernului conservator, care tocmai a anunţat alegeri anticipate.

Trei manifestaţii separate au fost organizate de Confederaţia generală a muncitorilor greci (GSEE) şi Federaţia funcţionarilor (ADEDY), de Frontul luptei sindicale (PAME) şi de diverse grupuri de extremă-stângă şi anarhiste.

Circa 2.500 de poliţişti au fost mobilizaţi şi s-au înregistrat incidente, însă limitate.

Ciocniri s-au înregistrat între tineri şi forţele de ordine, care au făcut uz de gaze lacrimogene. Circa 20 de tineri au fost reţinuţi şi două sucursale ale unor bănci au fost avariate.
GSEE a protestat faţă de "disponibilizări, creşterea şomajului, impozite, privatizări, distrugerea mediului".

Premierul elen a anunţat joi organizarea de alegeri anticipate la 4 octombrie pentru a putea fi luate măsurile necesare în condiţiile crizei economice şi fiannciare şi a riscului de recesiune.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri