Foto: gandul.info

Ar trebui să îşi dea Monica Iacob Ridzi demisia de onoare într-o ţară în care demisia şi onoarea nu (mai) înseamnă nimic? Dincolo de nevinovăţie sau vinovăţie, ministrul a căzut victima tocmai a ceea ce a sfidat mai mult - dreptul presei şi a opiniei publice de a pune întrebări şi a primi răspunsuri. Aş putea fi de acord cu ideea unei „virulenţe mediatice suspecte” – aşa cum acuză PD-L – dacă colega lor de partid nu ar fi oferit drept justificări decât ridicări din umeri agresiv-demagogice.

Cu greu poate fi imaginată explicaţie mai halucinantă decât „nu mă interesează cum au fost cheltuiţi banii, ci mă interesează obectivul final. Acesta a fost îndeplinit, am reuşit să strângem 100.000 de oameni la evenimentele din toată ţara”. Această afirmaţie plină de mândrie a doamnei ministru are un puternic damf comunist - producţia de tineri la hectar a fost îndeplinită, nu contează cum, de ce, cu ce preţ sau pentru a satisface ambiţiile cărui personaj politic.

Citeşte mai mult în Gândul.