Lotul Unirii a efectuat vineri vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă

Lotul Unirii a efectuat vineri vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă
Lotul pregătit de Dan Petrescu s-a reunit, vineri, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, acolo unde 21 de jucători au efectuat vizita medicală pentrul returul Ligii I.
Au lipsit de la vizita medicală Tibi Bălan, căruia i-a expirat împrumutul de la Sportul Studenţesc, Galamaz, Ricardo Gomes şi Pablo Brandan, învoiţi, dar şi Danuţ Matei şi Andrei Neagoe, primul în refacere după o accidentare. O altă absenţă a fost cea a australianului Jacob Burns, mijlocaşul fiind foarte aproape de o despărţire de gruparea ialomiţeană, el fiind nemulţumit de statutul de rezervă la formaţia pregătită de Dan Petrescu. Acesta va părăsi echipa liber de contract, la fel cum a şi ajuns la Urziceni.
În altă ordine de idei, la INMS au fost prezenţi Laszlo Balint şi Daniel Stan, cei doi fiind de mai mult timp accidentaţi şi vor urma în perioada următoare un program separat de pregătire.
Lotul Unirii Urziceni prezent la vizita medicală:
Portari: Giedrius Arlauskis, Daniel Tudor, Cătălin Grigore, Srdjan Zakula;
Fundaşi: Nicu Epaminonda, Laszlo Balint, Ersin Mehmedovic, Bruno Fernandes, Valeriu Bordeanu, Sorin Rădoi;
Mijlocaşi: Bogdan Mara, Răzvan Pădureţu, Iulian Apostol, Sorin Frunză, Dinu Todoran, Horia Crişan;
Atacanţi: Marius Onofraş, Marius Bilaşco, Daniel Stan, Bogdan Aldea, Cristian Dănălache.
Unirea Urziceni şi-a programat un stagiu de pregătire în Spania, la Oliva Nova, între 21 ianuarie şi 11 februarie, acolo unde va juca un amical şi împotriva lui Şahtior Doneţk, dar va efectua şi un turneu de cinci zile (14-19 februarie) în Republica Moldova, după modelul din vară când a susţinut mai multe meciuri amicale în Scoţia.
Citește și:
- 14:52 - Cea mai bună salată de cartofi. Rețeta simplă și aromată perfectă pentru zilele de post
- 14:13 - Primul vaccin creat integral cu ajutorul Inteligenței Artificiale a fost testat pe oameni. Ce au descoperit cercetătorii
- 13:46 - Două zodii intră într-o perioadă de noroc și transformări până în toamna lui 2026. Obstacolele dispar, iar succesul le bate la ușă
- 12:56 - Cod portocaliu de furtună în județul Constanța. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














