Lotul Penescu să rămână în arest, a decis Curtea de Apel Piteşti
29 iun 2009, 16:03 |
Actualizat Marţi, 30 Iunie 2009 01:50
Curtea de Apel Piteşti a respins, luni, recursul la arestarea cu încă 60 de zile pentru Cornel Penescu, Gheorghe Constantin, Liviu Făcăleaţă şi Cristian Libertatu.
Tribunalul Argeş a hotărât, vineri, 26 iunie, prelungirea cu 60 de zile a mandatelor de arestare ale celor patru inculpaţi în dosarul corupţiei din fotbal aflaţi în stare de arest preventiv, respectiv Cornel Penescu, Gheorghe Constantin, Liviu Făcăleaţă şi Cristian Libertatu.
"S-a dispus prelungirea arestului cu 60 de zile, până pe data de 18 august inclusiv", a declarat Viorel Pavel, ofiţer de relaţii cu presa în cadrul Tribunalului Argeş.
Potrivit inspectorului Robert Radu, purtător de cuvânt al IPJ ARgeş, deocamdată nu s-a primit nicio hârtie oficială referitoare la transferul celor patru inculpaţi la Penitenciarul Colibaşi. "Sunt în continuare în arestul IPJ Argeş. Nu am primit nimic oficial cu privire la transferarea lor la Penitenciarul Colibaşi", a declarat inspectorul Robert Radu.
Prin menţinerea deciziei de prelungire a arestului cu încă 60 de zile, Penescu, Constantin, Libertatu şi Făcăleaţă ar putea fi transferaţi la Penitenciarul Colibaşi, la jumătatea acestei săptămâni.
Procurorii DNA Piteşti i-au trimis în judecată, joi, 25 iunie, pe Cornel Penescu, Gheorghe Constantin şi Florin Prunea, alături de alţi 11 inculpaţi, printre care cinci arbitri, în dosarul corupţiei din fotbal, declanşat la jumătatea lunii aprilie.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?
Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...
Reacţii aprige la înscrierea lui Oajdea în...
Udrea a renunţat la tocuri
Anchetă după moartea lui Dinu Damaschin
UDMR: Din aprilie, cresc salariile








Feedback

