Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Liga I - Poli Iaşi a câştigat derby-ul Moldovei, cu Ceahlăul

Poli Iaşi a câştigat, cu scorul de 2-0, derby-ul Moldovei, cu Ceahlăul Piatra Neamţ, disputat sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 8-a a Ligii I.

Foto: www.politehnicaiasi.ro
Foto: www.politehnicaiasi.ro

După un start lansat al oaspeţilor, Poli Iaşi a deschis scorul prin Romulus Miclea (12), după un cadou făcut de portarul Andrei Roheţki, care a gafat nepermis la o centrare de pe stânga a lui Vali Negru. După gol, ieşenii au dominat steril, fără să se mai omoare cu firea în atac, în timp ce Ceahlăul a avut doar zvâcniri timide de a pune în pericol poarta apărată de Cristi Brăneţ.

Până la pauză jocul a fost unul tern, iar Poli Iaşi a încheiat repriza în avantaj, dar la reluare lucrurile s-au schimbat. Jocul a devenit mai dinamic, nemţenii insistând mai mult în atac, dar după o oră de joc au rămas în inferioritate numerică, Bădescu fiind eliminat pentru un fault dur la mijlocul terenului. Aflaţi în superioritate numerică, ieşenii s-au năpustit spre poarta lui Roheţki, însă reduta nemţeană a rezistat atacurilor în valuri.

În minutul 90+2, când nimeni nu se mai aştepta la vreo modificare de scor şi după ce Brăneţ tocmai reţinuse un balon în capul lui Cebotaru, Dominik Bersnjak, care a irosit mai multe şanse de gol, a stabilit scorul final, 2-0, cu un şut din careu, la colţul lung.

CASETA TEHNICĂ:

POLITEHNICA IAŞI - CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ 2-0 (R. Miclea 12, Bersnjak 90)

Politehnica Iaşi: Brăneţ - Buta, Ad. Ilie, Munteanu, Costache - Cr. Bratu (Bersnjak 76), Milea, V. Negru (Ignatov 52) - Miclea (Bâlbă 83), Bujor, Cr. Constantin. Antrenor: Petre Grigoraş.

Ceahlăul: Roheţki - Ferariu, Forminte, Ichim, Barna - Onciu, Achim - Bădescu, Cebotaru, Sofroni (Dan Prodan 79) - Gafiţa (Doicaru 18). Antrenor: Florin Marin.

Cartonaş galben: Bersnjak 89

Cartonaş roşu: Bădescu 58

Arbitri: Robert Dumitru - Mircea Orbuleţ, Iulian Szekely

Stadion: Emil Alexandrescu; Spectatori: 9.000.


Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Poli Iaşi - Ceahlăul, scor 1-0
.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro