Foto: www.flickr.com
Cei 500 de suporteri ai lui Ujpest vin astăzi la Bucureşti, cu un tren, în care vor avea puse la dispoziţie câteva vagoane, ei urmând să fie însoţiţi până de doi poliţişti unguri, care vor comunica la sosirea în Capitală cu omologii lor bucureşteni.

Toţi fanii au un grad ridicat de risc, iar în cazul celor consideraţi foarte periculoşi au fost trimise deja date către România. Tocmai de aceea, cei 500 de suporteri vor fi supravegheaţi în permanenţă de forţele de ordine.

Meciul dintre Steaua şi Ujpest, din prima manşă a turului 2 preliminar al Ligii Europa, se va disputa joi, de la ora 20:30, pe stadionul din Bulevardul Ghencea. Manşa retur va avea loc peste o săptămână, în Ungaria.