Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Liga Europa - Stuart Byrne crede că Steaua nu este un adversar atât de dificil pentru St. Patrick's

Mijlocaşul lui Saint Patrick's, Stuart Bryne, a declarat că echipa sa are şanse de calificare în "dubla" cu Steaua, din play-off-ul Ligii Europa, şi este de părere că formaţia din Ghencea "nu poate fi cu mult" peste adversarii eliminati în tururile precedente, informează, sâmbătă, presa britanică.

Foto: irishtimes.com
Foto: irishtimes.com
Jucătorul grupării irlandeze a mai evoluat în trecut împotriva Stelei, pe prmea când era legitimat la Shelbourne, grupare pe care formaţia patronată de Gigi Becali a eliminat-o în 2005 în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor.

"Parcă ieri am jucat împotriva lor. Steaua formează o echipă redutabilă şi, chiar dacă meciul se va disputa fără spectatori, tot va trebui să muncim foarte mult pentru un rezultat bun. Cu toate acestea, nu îmi imaginez că Steaua poate fi cu mult peste adversarele pe care le-am scos deja din competiţie. Nu putem să negăm şansele noastre de a accede în grupe după ce am ajuns deja atât de departe", a spus Bryne.

Directorul executiv al vicecampioanei Irlandei, Richard Sadlier, regretă că suporterii lui Saint Patrick's nu pot să facă deplasarea la Bucureşti din cauza suspendării terenului Stelei, dar a precizat că aportul fanilor români ar fi fost un dezavantaj pentru echipa sa: "Este o mare dezamăgire pentru toţi susţinătorii noştri care doreau să meargă în România. partea bună a acestui aspect este că şansele noastre sunt mai mari fără zecile de mii de fani români care şi-ar fi încurajat frenetic favoriţii. Puteam să cădem mai bine la tragerea la sorţi, dar, în acelaşi timp, recunosc că s-ar fi putut şi mai rău".

Steaua va întâlni formaţia irlandeză Saint Patrick's în play-off-ul Ligii Europa, conform tragerii la sorţi care a avut loc vineri la Nyon. Prima manşă va avea loc pe 20 august pe teren propriu, în timp ce jocul retur o să se dispute pe 27 august în Irlanda.

Partida din Ghencea se va disputa fără spectatori, după ce UEFA a decis ca Steaua să joace următoarele două meciuri de pe teren propriu cu tribunele goale, ca urmare a incidentelor din confruntarea tur cu FC Ujpest, din turul 2 preliminar al Ligii Europa. 

Înainte să ajungă în play-off-ul Ligii Europa, Saint Patrick's a eliminat în turul 2 preliminar pe FC Valletta, din Malta, cu scorul general de 2-1, iar în turul 3 a trecut de formaţia rusă FC Krilia Sovetov Samara, pe care a învins-o pe teren propriu cu scorul de 1-0, pentru ca apoi să piardă în deplasare cu scorul de 3-2 . La partida din Rusia, gruparea britanică a fost încurajată din tribune de trei suporteri.
Alte articole din
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro