Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Liga Europa / CFR Cluj, "spartă" la Praga

După ce preşedintele Iuliu Mureşan afirma, chiar înaintea partidei de la Praga, că o victorie cu Sparta nu ar fi atât de importantă ca una în faţa Timişoarei în campionat, CFR Cluj a pierdut cu 0-2 în faţa cehilor, în etapa a treia a grupei K din Liga Europa.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn

Ceea ce părea o misiune uşoară pentru CFR, având în vedere că Sparta Praga era codaşa grupei înaintea acestui meci, s-a transformat într-un coşmar pentru ardeleni. Deşi a început îndrăzneţ partida şi a pus mare presiune la poarta lui Blazek, CFR Cluj s-a văzut condusă după 15 minute. Gazdele au marcat contrar cursului jocului, Kucka înscriind cu capul de lângă Panin, după o centrare de pe dreapta.

Golul le-a tăiat din aripi clujenilor, iar în minutul 32 gazdele au ridicat scorul la 2-0, prin Hubnik, care a marcat după ce Nuno Claro nu a reuşit să reţină din prima o lovitură de cap semnată tot de ceh.

Deşi la pauză Conceicao i-a trimis în teren pe Dubarbier şi Mara, în speranţa că aceştia vor aduce un plus ofensivei, Sparta a continuat să se apere exact şi să blocheze toate şarjele ofensive ale ardelenilor, care au înregistrat al doilea eşec consecutiv în Liga Europa.

Sparta Praga, care avea un singur punct înaintea acestui joc, a obţinut prima victorie pe teren propriu după 6 ani în cupele europene. Clujenii rămân cu trei victorii în 12 partide disputate în deplasare în cupele europene.

În celălalt meci din grupă, PSV Eindhoven a învins cu 1-0 pe FC Copenhaga, şi rămâne lider în grupă, cu 7 puncte, urmată de Sparta Praga (4 p), iar CFR rămâne cu trei puncte, pe locul 3, la egalitate cu FC Copenhaga.

CASETA TEHNICĂ

SPARTA PRAGA - CFR CLUJ 2-0 (Kucka 15, Hubnik 32)

Sparta Praga: Blazek - Kusnir, Hubnik, Repka, Pamic - Kovba - Vacek (Hohender 88), Kucka, Kalouda (Strestik 90+1) - Kadlec (Prudnikov 74), Wilfried. Antrenor: Jozef Chovanec.

CFR Cluj: Nuno Claro - Panin, Cadu, Cabrera, Edimar - Dani - Deac (Dubarbier 46), Peralta (Mara 46), Culio - L. Traore (Buş 72), Nei. Antrenor: Antonio Conceicao.

Arbitri: Aleksei Nikolaev - Ilia Barihnikov, Vitali Drozdov - Maxim Laiuşkin, Sergei Karasev (toţi din Rusia)

Cartonaşe galbene: Kusnir 58, Kalouda 68 / Deac 16, Traore 38, Cadu 45+1, Nuno Claro 90+3

Stadion: Sparta Praga; Spectatori: 20.000

Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Sparta Praga - CFR Cluj, scor 2-0.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro