Rapid a surclasat cu 3-0 pe Oțelul, a ajuns la 27 de goluri marcate în 12 etape și depășește la golaveraj, în fruntea ierarhiei din prima divizie, atât pe CFR Cluj, cât și pe FC Vaslui.
Continuă să-i meargă bine Rapidului, indiferent cine-i pe banca tehnică. Accidentul din Cupă, urmat de criticile patronului Copos și demisia lui Viorel Hizo nu le-a scăzut fotbaliștilor încrederea și concentrarea, iar echipa a câștigat cu Oțelul cele trei puncte care să-i permită să urce pe primul loc în clasamentul provizoriu al Ligii I, depășindu-le la golaveraj pe CFR Cluj și FC Vaslui.
Meciul din Giulești a fost, mai ales în prima sa parte, destul sărac în faze coerente de poartă, iar asta în principal din cauza oaspeților, a căror intenție a fost de a omorî jocul, fapt care l-au și reușit într-o mare măsură. Inexplicabil este că atitudinea indolentă a oaspeților a continuat și după ce gazdele au deschis scorul, aproape toți elevii lui Dorinel Munteanu, începând cu portarul, întrecându-se în a repune cât mai târziu mingea în joc.
La rândul lor, nici rapidiștii n-au mai forțat în repriza secundă desprinderea, din lenea lor de a mai trece mijlocul terenului născându-se, la jumătatea reprizei secunde, câteva ocazii ale Oțelului.
S-au trezit în minutul 68, când Ștefan Grigorie a punctat pentru 2-0 și a risipit eventualele emoții din tribune, pentru ca golul de 3-0 să vină dintr-o prostie a lui Sergiu Costin, care l-a determinat pe portarul Kolev să provoace penalty-ul de 3-0. În condițiile date, rapidiștii se pot gândi cu încredere la derby-ul din etapa viitoare, de pe Dinamo.
CASETA TEHNICĂ:
RAPID - OȚELUL GALAȚI 3-0 (Ioniță 39, Grigorie 68, Herea 80-penalty)
Rapid: Bornescu - Helder (Păun 84), Iencsi, M. Constantin, Bozovic (Mardare 77) - C. Lazăr, Matic - Grigorie, Spadacio, Herea - Ioniță (Răduță 72). Antrenor: Nicolae Manea.
Oțelul Galați: Kolev - Râpă, Sârghi, S. Costin, Sălăgean - I. Neagu (Mojsov 81), Giurgiu - Iorga, Paraschiv (Ibeh 60), Pătraș (Axente 75) - Pena. Antrenor: Dorinel Munteanu.
Cartonașe galbene: Kolev 83, 89, Sârghi 90
Cartonaș roșu: Kolev 89
Arbitri: Istvan Kovacs - Cristian Nica, Iulian Szekely;
Stadion: Giulești - Valentin Stănescu; Spectatori: 2.500
Vezi aici cum s-a desfășurat meciul Rapid - Oțelul 1-0