Liberalii cer demisia Guvernului pe motiv că miniştrii PSD nu-şi asumă filozofia fiscală a PD-L
Varujan Vosganian, purtătorul de cuvânt al PNL, a anunţat că partidul său cere demisia actualului Guvern, motivând că deficitul bugetar a ajuns de trei ori mai mare decât în urmă cu o lună de zile şi că miniştrii PSD resping măsurile asumate de premierul Boc.
"Acest Guvern ar trebui să-şi dea demisia. PNL cere imperios Coaliţiei de guvernământ să-şi definească poziţia în actul de guvernare faţă de strategia pe termen mediu şi lung şi să-şi fixeze un termen până la care ori aplică unele măsuri de dezvoltare economică, pe care să le anunţe într-o viziune coerentă, ori să-şi dea demisia", a spus Vosganian.
El a explicat că Guvernul ar fi promis FMI "să reducă cheltuielile cu peste 1,5 miliarde euro, să disponibilizeze zeci de mii de salariaţi, să reducă mecanicist şi simplist sporurile până la nivelul de 30% din cele existente astăzi, să crească unele taxe şi impozite, să decupleze pensile de la evoluţia salariului mediu şi legarea de inflaţie".
Prin aceste măsuri, vicepreşedintele PNL a apreciat că PD-L transferă efectele crizei asupra românilor, iar miniştrii PSD nu-şi asumă politicile fiscale ale colegilor de Coaliţie din raţiuni electorale.
"Avertizăm Guvernul că soluţia pe care o considera providenţială, acordul cu FMI, în lipsa unei minime voinţe politice, în lipsa unei minime responsabilităţi şi a unei strategii să poată fi aplicată pe termen mediu se poate transforma din providenţă în fatalitate", a mai comentat Vosganian.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...
Jurnal Realitatea Tv Cluj 13.02.2012 ora 18.10
Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...








Feedback

