Despre Napoleon nu cunoaştem mare brânză, dar îl amintim adesea ca făcând mai multe în acelaşi timp. Churchill e pentru rafinaţi, iar Tocqueville pentru Mihăiţă Calimente, de la PNL. Sigur că citatele emoţionează, dar în felul acesta invocate, emoţionează mai mult pe vorbitori, decât auditoriul.
Dintre vorbitorii de pe scena publică, am constatat o mare aplecare spre vorbe de spirit la Mircea Geoană. Când se află în faţa mulţimii, domnul Geoană se descătuşează. Începe să vorbească în pilde, ia mesianic asupra lui păcatele lumii, apoi ne-o aşterne la picioare şi ne desfată cu sentinţe din clasici. Mi-a rămas la suflet episodul în care a cinstit memoria Ralucăi Stroescu la o adunare pesedistă de 1 Mai şi încă oftez cu speranţă după momentul când frate-miu, ca un fiu risipitor, se va întoarce de prin străini pentru cei 20 de mii de euro strânşi pentru el, acasă, în puşculiţa de partid. Nu e de lepădat nici perspectiva trimiterii unui cosmonaut pe Lună, eventual de pe platforma Măgurele şi după desfiinţarea CSAT, dacă nu e cu supărare.
Liana Alexandru: Din puţinul gândirii
PUBLICAT
Marţi, 3 Noiembrie 2009 04:28
ACTUALIZAT
Marţi, 3 Noiembrie 2009 04:29
SURSA
voxpublica.realitatea.net
Oamenii mari rămân în istorie prin ceea ce fac. În mentalul colectiv, prin ceea ce spun. Aşa se explică de ce, atunci când e invocat un model de conduită, să spunem Einstein, Napoleon, Churchill, sunt amintite cel mai adesea ziceri ale lor, nu faptele de geniu. Cităm cu impresie din Einstein, fără să ştim o boabă din teoria relativităţii sau din viaţa lui.
Foto: voxpublica.realitatea.net
LIBERTATEA.RO
LIBERTATEA.ro
31 Mai, 13:18
LIBERTATEA.ro
31 Mai, 17:13
Alte articole din ARTE ŞI POPCULT
30 Mai, 14:35
27 Mai, 22:39
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M