Legea stocării datelor telefonice ajunge la CCR
Legea interceptărilor este verificată de Curtea Constituţională. O organizaţie neguvernamentală a dat în judecată unul dintre operatorii de telefonie mobilă, cu care avea contract.
Asociaţia Comisariatul pentru Societate Civilă i-a cerut să nu stocheze datele despre apelurile telefonice, aşa cum cere Legea 298 din 2008. În instanţă, operatorul s-a apărat spunând că este obligat să respecte legea. Tribunalul Bucureşti a decis astfel să mute dosarul la Curtea Constituţională, care urmează să decidă dacă prevederile din controversata lege încalcă sau nu Constituţia.
Acesta este primul demers juridic împotriva legii 298, care obligă firmele de telefonie sau de internet să păstreze datele cu privire la convorbiri. Legea încurcă şi poliţia sau parchetul pentru că în cazurile de dispariţie sau infracţiuni minore, doar preşedintele Tribunalului poate să îşi de acordul ca datele să ajungă la anchetatori.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

