Președintele Klaus Iohannis a votat duminică, în jurul orei 18:30, pentru prima oară pentru alegerile locale din București.
UPDATE 18:36 Președintele Klaus Iohannis a votat la Liceul "Jean Monnet" din București.
"Pentru mine a fost o premieră azi, a fost prima dată când am votat în București. Am votat fiindcă Bucureștiul acum este și orașul meu; am votat pentru un București modern și european", a declarat Iohannis, la ieșirea din secția de votare.
.................................................................................................................................................
Președintele Klaus Iohannis nu a putut vota din cauza unor probleme tehnice, a anunțat duminică după-amiază purtătorul de cuvânt al PNL București, Cezar Preda.
"Niciun om în România nu are dreptul să își exercite dreptul la vot decât dacă sunt îndeplinite condițiile. Am înțeles că domnia sa a avut probleme tehnice de a fi prins într-o secție de votare. Nu am mai multe informații. Nu a putut vota pentru că nu era prins într-o secție anume, unde trebuia repartizat", a precizat Cezar Preda.
Acesta a spus că problemele întâmpinate vor fi depășite, iar președintele își va putea exercita dreptul la vot până la închiderea urnelor, la ora 21.00. Președintele votează la secția Jean Monet.