Aproape jumătate din români apreciază comunismul ca fiind o idee bună, dar prost aplicată, arată un sondaj făcut de Fundaţia pentru o Societate Deschisă. Pe de altă parte, majoritatea celor care au răspuns la chestionare cred că nu este normal ca foştii lideri ai Partidului Comunist să ocupe funcţii publice.
Românii care cred că societatea comunistă a fost o idee bună sunt persoane cu vârste de peste 55 de ani, absolvenţi de gimnaziu şi cu venituri mai mici de 400 de lei. Aceştia provin din zonele rurale ale Moldovei şi Munteniei. Cei care au reuşit să se adapteze la sistemul democratic şi au mai mulţi bani cred că dictatura nu a fost o idee bună.
Cei mai mulţi români susţin că este nevoie de o lege a lustraţiei care să blocheze accesul foştilor lideri comunişti la funcţii publice. Majoritatea românilor spun că au fost persecutaţi în diferite forme în perioada comunistă.
Sondajul de opinie a fost realizat în perioada 7-19 octombrie 2006, pe un eşantion de 1975 de persoane cu vârste de la 18 ani în sus, cu o eroare de plus minus 2,3%.
PERCEPŢIA ROMÂNILOR ASUPRA COMUNISMULUI
12%-o idee bună bine aplicată
41%-o idee bună prost aplicată
34%-o idee proastă
13%-nu au o opinie formată
LUSTRAŢIA
50%-este necesară o lege a lustraţiei
22%-o astfel de lege nu este necesară
28%-nu au o opinie formată
Jumătate din români vor o lege a lustraţiei
Marti, 00 0000 00:00
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Politicienii refuză să dezbată Legea lustraţiei
Joi, 02 Noiembrie 2006 12:51 - Băsescu, acuzat de un institut din SUA
Joi, 04 Ianuarie 2007 12:17 - Amintiri din "Epoca de Aur"
Vineri, 26 Ianuarie 2007 07:25 - Ceauşescu, sărbătorit de nostalgici
Vineri, 26 Ianuarie 2007 12:51 - Regele Mihai: România nu a scăpat de comunism
Sambata, 27 Ianuarie 2007 15:21 - Preoţi catolici polonezi, acuzaţi de colaborare cu Securitatea
Marti, 27 Februarie 2007 03:13 - Apel al intelectualilor pentru condamnarea comunismului
Sambata, 17 Martie 2007 14:09
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident, după ce a pierdut controlul motocicletei
Astazi, ora 03:25Un tânăr de 22 de ani din Arad şi-a pierdut viaţa, sâmbătă, din cauza vitezei. Motocicleta pe care o conducea a ieşit de pe şosea, s-a izbit de un copac şi a ricoşat într-un altul.
Trei morţi în urma unui accident rutier în zona localităţii Călugăreni, judeţul Giurgiu
Astazi, ora 03:46Trafic îngreunat pe DN 5 în dreptul localităţii Călugăreni, din judeţul Giurgiu în urma unui grav accident rutier în care trei oameni şi-au pierdut viaţa. În evenimentul rutier, soldat şi cu patru răniţi, au fost implicate...
Un tânăr a fost împuşcat vineri noapte la o petrecere în Râşnov
Astazi, ora 03:50Petrecerea unui club de motociclişti din Râşnov s-a încheiat vineri noapte cu focuri de armă. Un bărbat de 26 de ani a fost împuşcat în abdomen în urma unui scandal între motocicliştii clubului.
Sorin Oprescu a vorbit cu bucureştenii prin intermediul tehnologiei 3G
Astazi, ora 03:48Audienţă inedită a primarului general Sorin Oprescu. Acesta a discutat sâmbătă cu bucureştenii prin intermediul tehnologiei 3G. Procese privind casele, nivelul chiriilor, transportul în comun din Ilfov, dar şi construirea de...
Dâmboviţa: Zeci de vaci sunt gata să moară de foame într-o fermă particulară
Astazi, ora 03:51Zeci de vaci sunt gata să moară de foame într-o fermă particulară din comuna sucevenă Dărmăneşti. În urmă cu ceva timp, proprietarii fermei, au cumpărat 100 de vaci fără să îşi dea seama că nu au suficiente furaje...
Cele mai CITITE din Social
- Un mall din Galaţi s-a prăbuşit după ce muncitorii au săpat prea mult la fundaţie - VEZI VIDEO (3481)
- Trei morţi în urma unui accident rutier în zona localităţii Călugăreni, judeţul Giurgiu (943)
- Seminţele din trompeta-îngerilor, folosite ca drog de tinerii din Miercurea-Ciuc (930)
- În Predeal, urşii intră în case şi deschid frigiderele (877)
- Un motociclist care circula cu 220 de kilometrii pe oră a intrat în plin într-o maşină (853)
Cele mai VOTATE din Social
- Şapte pieţe volante vor funcţiona în acest weekend în Bucureşti (3,8/5)
- Un motociclist care circula cu 220 de kilometrii pe oră a intrat în plin într-o maşină (3,68/5)
- Trei morţi în urma unui accident rutier în zona localităţii Călugăreni, judeţul Giurgiu (3,4/5)
- Un mall din Galaţi s-a prăbuşit după ce muncitorii au săpat prea mult la fundaţie - VEZI VIDEO (2,96/5)
- Cei 100 de turişti români blocaţi pe aeroportul din Antalya au ajuns acasă (2,88/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident, după ce a pierdut controlul motocicletei (31)
- Moartea albă. Peste 40.000 de români sunt dependenţi de droguri. Cum comentaţi? (23)
- Sorin Oprescu a vorbit cu bucureştenii prin intermediul tehnologiei 3G (19)
- Un poliţist bucureştean a fost lovit în cap, într-o încăierare în trafic (13)
- Un mall din Galaţi s-a prăbuşit după ce muncitorii au săpat prea mult la fundaţie - VEZI VIDEO (12)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Piţurcă: Am fost inexistenţi pe toată durata meciului, dar întreaga responsabilitate mi-o asum eu
Astazi, ora 04:09Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a declarat, sâmbătă, după înfrângerea în faţa Lituaniei, scor 0-3, că îşi asumă întreaga responsabilitate în privinţa eşecului, dar nu ia în calcul varianta demisiei, aşa cum...
- România-Lituania 0-3, în preliminariile CM 2010
- Traian Băsescu a fost primit astăzi de Suveranul Pontif, Papa Benedict al XVI-lea. VEZI IMAGINI
- Daniela Buruiană: C.V. Tudor este "într-un stadiu avansat de cadavru politic"
- PRM invită partidele parlamentare de opoziţie să introducă o moţiune de cenzură
- Un bărbat care a tras cu o armă de vânătoare asupra a doi bucureşteni este cercetat în libertate. Cum comentaţi?
- Moartea albă. Peste 40.000 de români sunt dependenţi de droguri. Cum comentaţi?
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Piţurcă: Am fost inexistenţi pe toată durata meciului, dar întreaga responsabilitate mi-o asum eu
Astazi, ora 04:09Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a declarat, sâmbătă, după înfrângerea în faţa Lituaniei, scor 0-3, că îşi asumă întreaga responsabilitate în privinţa eşecului, dar nu ia în calcul varianta demisiei, aşa cum...
- Lupescu spune că este inutilă discuţia despre demiterea lui Piţurcă
- Preşedintele Băsescu a încurcat genurile gramaticale în engleză în faţa Suveranului Pontif
- România-Lituania 0-3, în preliminariile CM 2010
- Un părinte cheltuieşte lunar 100 de lei pentru cosmeticele unui bebeluş
- Un suporter a făcut infarct înainte de meciul România-Lituania
- Bosnia-România 1-1, într-un meci din preliminariile CE de tineret din 2009
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 07.09 | 08.09 |
| Timişoara | 36 °C | 32 °C |
| Arad | 36 °C | 31 °C |
| Bacău | 32 °C | 31 °C |
| Braşov | 30 °C | 31 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 32 °C |
| Constanţa | 28 °C | 33 °C |
| Europa | 07.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 16 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 27 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 26 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6059 RON |
| 1 USD | 2,5318 RON |
| 1 GBP | 4,4666 RON |
| 1 CHF | 2,2715 RON |
| 100 HUF | 1,4934 RON |
| 100 JPY | 2,3812 RON |
| 1 BGN | 1,8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







