Janet Jackson vrea să îi crească copiii lui Michael

Janet Jackson vrea să îi crească copiii lui Michael
Starul pop Janet Jackson s-a oferit să îi crească pe cei trei copii ai fratelui său Michael.
Cântăreaţa, în vârstă de 43 de ani, a declarat că îi iubeşte pe Prince, Paris şi Blanket ca şi cum ar fi propriii ei copii. Ea spune că între ea şi micuţi s-a format o legătură foarte puternică de când a murit Michael.
Relaţia dintre ei a fost evidentă atunci când a consolat-o pe Paris pe scenă, în timpul slujbei memoriale din Los Angeles.
Michael a numit-o în testament pe mama sa Katherine Jackson drept tutorele copiiilor săi, iar dacă acesteia i se întâmplă ceva, custodia copiilor îi revine Dianei Ross. Însă, potrivit "sfătuitorului spiritual" al său, reverendul June Gatlin, Michael dorea ca şi Janet să se ocupe de copii.
Copiii locuiesc momentan în casa familiei Jackson din Encino.
Pentru custodia lor se luptă şi mama biologică a acestora, Debbie Rowe, care va fi audiată luna aceasta în cadrul procesului.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























