Turiştii, dar şi localnicii care au ajuns în ultimele zile la izvoarele de la Olăneşti au avut parte de o surpriză de proporţii. "Vin de zece ani la Olăneşti, însă aşa ceva nu am auzit în nicio staţiune. Asta e bogăţia ţării, cum să pună restricţie pe izvoare", a declarat un turist revoltat.
Cei 15 hotelieri din zonă se tem
că îşi vor pierde clienţii. Până în decembrie anul trecut ei aveau
încheiate contracte de furnizare a apei minerale terapeutice cu S.C.
Olăneşti – Riviera, concesionarul izvoarelor. Brusc, însă, societatea a
refuzat să mai încheie contracte pe anul în curs cu micii operatori de
turism, pe motiv că nu şi-au plătit la timp taxele.
"Eu m-am dus personal să iau contract pentru apă şi au zic că în veci n-o să iau apă atâta timp cât ei deţin monopol", a precizat un operator de turism. În schimb, reprezentanţii societăţii comerciale au refuzat să vorbească
în faţa camerei despre limitarea turiştilor la izvoare minerale, ei
au susţinut că interdicţia are la bază motive strict medicale.
"Nu e normal, nu cunosc situaţia, eu am sprijinit iniţiativa
administraţiei locale să poată să beneficieze de aceste izvoare
termale care se găsec pe teritoriul lor", a explicat Elena Udrea.
Societatea S.C. Olăneşti–Riviera S.A. care a concesionat izvoarele pentru
20 de ani aparţine soţilor Tudor prezenţi în top 300 Capital cu o avere
estimată la 23-24 de milioane de euro. Soţii Tudor deţin mai mute
hoteluri în staţiunile Băile Olăneşti şi Mamaia.
Izvoarele minerale de la Băile Olăneşti, deschise numai pentru cei cu fişă semnată de medic
PUBLICAT
Joi, 23 Aprilie 2009 18:22
ACTUALIZAT
Joi, 23 Aprilie 2009 18:24
SURSA
Realitatea TV
Accesul la izvoarele minerale de la Olăneşti a fost restricţionat. Pot gusta din apa cu proprietăţi terapeutice doar cei care au o fişă de tratament eliberată de un medic specialist. Cine nu are fişă, dar vrea să ajungă la izvoare trebuie să plătească şapte lei pe o sticlă de apă. Decizia a fost luată de concesionarul apelor, din motive strict medicale.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M