Actual· 3 min citire

Istoria fiscalității, explicată. Cele mai trăznite impozite care se plătesc în România

Istoria fiscalității, explicată. Cele mai trăznite impozite care se plătesc în România

Istoria fiscalității, explicată. Cele mai trăznite impozite care se plătesc în România

Publicat21 aug. 2015, 20:56
SursăREALITATEA TV

Impozite și taxe. Două cuvinte care dau fiori oricărui contribuabil. Ele nu au fost inventate în istoria modernă, doar au fost aduse la perfecțiune. Dau fiori nu neapărat din cauza valorii lor, ci a birocrației și măsurilor coercitive pe care le aduc. Dar cum le-a venit ideea oamenilor să introducă taxe în „relațiile bilaterale”?

Enciclopedia Britanică definește impozitarea drept „acea parte a veniturilor unui stat ce este obținută prin cotizații și pretenții coercitive impuse subiecților săi”. Pare extrem de clară dar cititorul are parte de o mare surpriză: prezența cuvântului „coercitiv”.

Anul 1, după impozitare. Încă din epoca primitivă existau modalități de taxare a indivizilor care formau comunitățile. Triburile mai organizate „acceptau” daruri de la cele mai puțin puternice, în schimbul unei forme de protecție. Iar personajele mai puternice, vracii de exemplu, pretindeau daruri de la indivizii obișnuiți, altfel, aceștia din urmă riscau să fie izgoniți.

În antichitate, cel mai eficient sistem de impozitare a aparținut Egiptului și apoi Imperiului Roman. În primul caz, taxele erau plătite în natură. Vizirul era cel care controla sistemul iar taxele se plăteau în funcție de îndatoriri și ocupație. Exista chiar și „munca în folosul comunității”. În ceea ce privește Imperiul Roman, sistemul se schimba foarte des. Pe de altă parte, romanii au fost primii din istorie care au folosit „bugetul de stat” pentru investiții în infrastructură și în diferite forme de protecție socială.

În Evul Mediu, baronii germani din secolele 14 – 15 sunt considerați inventatorii taxelor vamale. Au înființat vămi de-a lungul Rinului, în fapt castele bine fortificate de unde controlau orice mișcare pe fluviu - evident trecea doar cine plătea. Ulterior însă, în epoca modernă, a apărut acciza, sau accizul. Inițial a fost considerat un impozit indirect menit să protejeze producția proprie de importuri. Apoi, a căpătat și rolul de taxare a consumului.

Unde se află România pe scara istoriei impozitării? În perioada feudală se folosea foarte mult dijma. Ea consta în cultivarea pământului moșieresc cu inventar țărănesc și plata acestuia cu bani sau produse - a zecea parte din produsele principale - sau cu o bucată de pământ primită în arendă.

Formele muncii în dijmă erau, de regulă, însoțite de clauze înrobitoare și umilitoare. În secolul 17 s-a instituit în Țara Românească și Moldova prima taxă pe proprietate – fumăritul. În realitate avea dublu sens – un impozit pe fiecare coș de fum al caselor și o statistică folosită pentru recenzarea populației.

În istoria impozitării au existat mereu taxe mai...năstrușnice. Vikingii percepeau britanicilor o „taxă pe musafir” – se invitau cu regularitate în Anglia și nu plecau de acolo până când nu erau plătiți.

La capitolul „impozite trăznite” am excelat și noi, după Revoluție. Putem menționa aici „taxa pe muzica de la nuntă”, în valoare de 18 lei, inventată în 2005. Sau „taxa pe aerul dintre stâlpi”, legiferat de autoritățile locale și care vizează operatorii de cablu care-și atârnă firele din stâlp în stâlp. Au mai fost născocite și altele, mult mai valoroase și care denotă o imaginație demnă de scopuri mai nobile - taxa pe apă de ploaie, în Vaslui, taxa pe ghicit, într-o comună de lângă Baia Mare, taxa pe măgar, în Galați, taxa pe scaunul de restaurant, taxa bisericească pentru eliberarea permiselor auto sau taxa pe mersul cu bicicleta.

De departe însă cea mai nocivă este una de dată relativ recentă - taxa pe stâlp, care pur și simplu a îngropat, mai adânc, investițiile.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual